Femeile din Ucraina sunt chemate pentru serviciul militar. Anunțul a fost făcut printr-o postare pe Facebook a armatei din Ucraina.
Femeile din Ucraina care au studii medicale, obligate să se înroleze pentru serviciul militar
Femeile din Ucraina care au studii medicale vor fi obligate să se înregistreze pentru serviciul militar. Ele o vor putea face începând cu data de 1 octombrie la birourile de înrolare militară.
Acesta a fost anunțul recent, transmis joi pe Facebook, al forţelor armate ale Ucrainei, potrivit CNN.
Anunțul se bazează pe un decret emis de Ministerul ucrainean al Apărării. Acesta le vizează pe toate femeile cu studii medicale de orice fel, cu vârste între 18-60 de ani.
„Toate femeile cu studii medicale, fie că sunt medici, asistenţi medicali, dentişti, moaşe, farmacişti, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, vor trebui să se înregistreze pentru serviciul militar începând cu 1 octombrie”, prevede decretul.
Eligibilitatea pentru serviciul militar al femeilor din Ucraina va depinde de tipul de pregătire
Forțele armate susțin că le vor alege pe femeile care vor fi implicate în eforturile militare în funcție de „de diplomă şi de locul de muncă efectiv”. Acestea au adăugat că legislația țării nu face diferența între femeile și bărbații înrolați în armată. Decretul înseamnă că de acum, femeile din Ucraina care îndeplinesc aceste condiții nu vor mai putea părăsi țara.
„Astfel de femei îndeplinesc serviciul militar pe picior de egalitate cu bărbaţii. Legislaţia nu face distincţie între femeile şi bărbaţii înrolaţi în armată”. Armata anunță că femeile „pot fi chemate în serviciul militar”.
Armata a oferit și informații cu privire la procedură. Vor fi alcătuite registre iar femeile vor avea statutul de recruți. Se pare că legislația acceptă, în anumite condiții, plecarea temporară din țară a acestor persoane, pe baza unor documente speciale.
Decretul acordă un statut special femeilor însărcinate, celor care sunt în prezent studenți și femeilor cu anumite afecţiuni medicale. Aceste categorii vor fi scutite de serviciu.
„Dacă ele (femeile) sunt înscrise în registru, atunci dobândesc statutul de recruţi, iar recruţii pleacă în străinătate în conformitate cu ordinea stabilită pentru ei. Adică, dacă există documente separate care dau dreptul la o plecare temporară – atunci da, ele vor putea pleca.
Dacă nu, atunci ele, la fel ca şi bărbaţii, vor fi limitate în dreptul lor de a pleca”, a precizat Fedir Venislavski, membru al Parlamentului ucrainean.
Fedir Venislavski, membru al Comisiei pentru Securitate Naţională, a făcut aceste declarații în cadrul unui interviu acordat joi postului de ştiri ucrainean RBC.