Sunt gata de luptă. Alertă la granița cu România. Se pregătesc militarii

Ucraina soldat

Sursa: Dreamstime

Experţii europeni se vor întâlni cu reprezentanţii de la Kiev pentru a înţelege mai bine ce proiecte concrete pot dezvolta UE şi Ucraina împreună. Uniunea Europeană a confirmat marţi că are în vedere instituirea unei misiuni militare pentru formarea forţelor ucrainene, pe fondul tensiunilor cu Rusia.

Uniunea Europeană a confirmat marţi că are în vedere instituirea unei misiuni militare pentru formarea forţelor ucrainene, care se confruntă din 2014 cu rebeli separatişti susţinuţi de Rusia în Donbas, potrivit Ukrinform.

„În privinţa cooperării militare, considerăm într-adevăr că este bine dacă este posibil să ne consolidăm cooperarea şi în acest domeniu”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă marţi, la Kiev, la finalul celui de-al XXIII-lea summit între UE şi Ucraina.

UE, în acord cu Ucraina

„Un exemplu în acest sens ar putea fi cooperarea în domeniul securităţii cibernetice, dezvoltarea de măsuri comune de combatere a atacurilor cibernetice, cu care UE se confruntă aproape zilnic”, a afirmat Michel, indicând că problema comisiei respective cade în sarcina şefului diplomaţiei Josep Borrell, care va trimite în curând o misiune în Ucraina.

Experţii europeni se vor întâlni cu reprezentanţii de la Kiev pentru a înţelege mai bine ce proiecte concrete pot dezvolta UE şi Ucraina împreună, în special în domeniul educaţiei, al pregătirii militare, a mai spus preşedintele Consiliului European.

„Pe această bază vom vedea împreună cu prietenii noştri ucraineni, cu membrii UE, ce proiecte concrete putem dezvolta pentru a consolida, de asemenea, legăturile în acest domeniu”, a adăugat el.

Preşedintele Consiliului European şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Ucraina pentru participarea sa la unele misiuni europene, cum ar fi EUFOR Althea privind sprijinul militar în Bosnia-Herţegovina.

„Sperăm că acest summit este o ocazie propice de a promova proiecte comune în domeniul securităţii”, a subliniat el.

Ce spune președintele Ucrainei?

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a explicat, la rândul său, că aceasta va fi o „misiune de instruire”, pentru un schimb de bune practici cu UE.

Zelenski a mulţumit Lituaniei pentru lansarea acestei iniţiative.

„Dialogul nostru şi acceptarea unei astfel de misiuni de către state membre ale UE este în creştere şi susţinem pe deplin această iniţiativă”, a afirmat preşedintele ucrainean.

Forţele ucrainene se confruntă din 2014 cu separatiştii proruşi din Donbas într-un conflict ce s-a soldat deja cu peste 14.000 de morţi, potrivit ONU.

În primăvară, Ucraina s-a confruntat în apropierea frontierelor sale cu o mobilizare de trupe ruseşti – circa 100.000 de soldaţi – un gest al Moscovei care suscitat îngrijorarea NATO şi UE.