Sunt obligați să-și schimbe permisul auto!
Sunt obligați să-și schimbe permisul auto! Șoferii trebuie să fie conștienți că în acest an vor intra în vigoare schimbări privind durata de valabilitate a permiselor de conducere. Potrivit noilor reguli ale Uniunii Europene, care urmează să fie votate, majoritatea acestora vor fi obligați să-și reînnoiască permisul la intervale de 15 ani, în loc de 10 ani.
Noi reguli ale Uniunii Europene referitoare la conducerea autovehiculelor sunt programate să fie supuse votului în Parlamentul European în ianuarie 2024. Aceasta va conduce la ajustarea legislațiilor din fiecare stat membru.
Permisul auto ar putea fi valabil cel puțin 15 ani
Noul set de reguli cuprinde actualizări ale termenelor de valabilitate ale permiselor de conducere. De asemenea, impune controale medicale obligatorii la momentul reînnoirii acestora.
”Pentru a asigura drepturi uniforme pe tot cuprinsul Uniunii, ținând seama și de aspectele legate de siguranța rutieră, permisele de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B1 și B ar trebui să aibă o valabilitate administrativă de 15 ani, în timp ce categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E au o valabilitate administrativă de cinci ani”.
Parlamentul European susține adoptarea permiselor auto digitale
În plus, membrii Parlamentului European susțin adoptarea permiselor de conducere digitale, accesibile pe dispozitivele mobile și echivalente în totalitate cu variantele fizice. Potrivit propunerilor noilor reguli UE aflate în curs de votare, permisele de conducere pentru motociclete, autoturisme și tractoare ar trebui să aibă o valabilitate de cel puțin 15 ani.
În cazul camioanelor și autobuzelor, se propune ca permisele să fie valabile timp de 5 ani. Recentul proiect de directivă privind permisele de conducere are la bază două obiective principale: îmbunătățirea siguranței rutiere și facilitarea liberei circulații. În același timp, această inițiativă răspunde cererii de a promova durabilitatea și de a accelera procesul de transformare digitală în domeniul transportului rutier.
În această lună, va fi supusă votului propunerea de reînnoire a permiselor de conducere pentru persoanele cu vârsta de peste 70 de ani la fiecare 5 ani.
Șoferii începători ar putea avea o perioadă de probă de doi ani
În ceea ce privește șoferii începători și neexperimentați, aceștia vor fi obligați să parcurgă o perioadă de probă de cel puțin doi ani. În timpul acestei perioade, șoferii începători vor trebui să respecte reguli suplimentare.
De asemenea, potrivit reglementărilor recente, tinerii cu vârsta de 17 ani pot fi considerați eligibili pentru a obține un permis de conducere. Asta cu condiția să fie însoțiți de un șofer cu experiență.
Fiecare stat membru al Uniunii Europene va avea posibilitatea să ajusteze aceste reguli generale.
”Țările membre pot stabili reguli speciale pentru șoferii începători pentru a restricționa conducerea pe timp de noapte, de la miezul nopții până la 6 dimineața”, se arată în proiectul UE.
Aceștia sunt obligați să circule cu 20 km/h sub limita legală
Potrivit Codului Rutier românesc, șoferii aflați în perioada începătoare sunt obligați să circule cu o viteză cu cel mult 20 km/h sub limita maximă admisă pentru categoria de autovehicule corespunzătoare, în primul an de la obținerea permisului.
Pe lângă aceasta, șoferilor începători le este interzis să conducă vehicule în regim taxi.
Această decizie a fost adoptată având în vedere propunerea Comisiei Europene privind noi obiective intermediare de reducere cu 50% a numărului de decese cauzate de accidente rutiere în intervalul 2020-2030, precum și diminuarea cu 50% a numărului de vătămări corporale grave în aceeași perioadă.