Cei de la Business Insider au făcut o trecere în revistă a moștenitorilor dinastei Rothschild.
Nathaniel "Nat" Rothschild a fost președinte al fondului de investiții Atticus Capital din 1996 până în 2009. Acum locuiește în Elveția, de unde conduce JNR Limited, o firmă de consultanță specializată pe tranzacții din domeniul resurselor naturale pe piețe emergente. Este, de asemenea, șef la Bumi Plc, o companie minieră din Indonezia, listată la Bursa de la Londra.
Nu are decât 39 de ani, însă are un simț al banilor ieșit din comun. Se află pe locul 67 în topul celor mai bogați britanici, cu o avere care s-a triplat în 2010, estimată la un miliard de lire sterline.
Este cel mai tânăr copil și singurul fiu al lui Jacob Rothschild, cel de-al patrulea baron Rothschild și al Serenei Mary Dunn.
David Mayer de Rothschild este un activit pentru mediu și aventurier. Conduce grupul Adventure Ecology, care militează împotriva factorilor care duc la fenomentul de încălzire globală. În prezent, trăiește în California.
Este fiul lui Evelyn de Rothschild.
Lynn Forester de Rothschild este CEO al E.L. Rothschild, un holding cu investiții în media, printre care se află și grupul care deține The Economist. A fost un finanțator major pentru Hillary Clinton în 2008. Își petrece timpul între New York și Londra.
Este căsătorită cu Evelyn de Rothschild.
Serena, baroneasă de Rothschild, (născută Serena Mary Dunn), căsătorită cu Jacob Rothschild. Locuiește în Anglia.
Nadine de Rothschild, scriitoare franceză și actriță. Este văduva lui Edmond Adolphe de Rothschild.
Leopold David de Rothschild activează în domeniul financiar. Este un cunoscut filantrop și un atât de mare este un iubitor de muzică încât a învățat să cânte la pian și la vioară în diverse organizații de profil. Este fostul șef al Bănciui Angliei, iar acum activează în banca familiei.
Este cel mai tânăr fiu al lui Lionel Nathan de Rothschild.
Emma Georgina Rothschild predă istorie economică la Harvard și este profesor de onoare la Cambridge. Este căsătorită cu laureatul premiului Nobel, ecomistul indian Amartya Sen.
Este fiica celei de-a doua soții a lui Victor Rothschild.
Édouard Etienne Alphonse de Rothschild este membru al aripii franceze a familiei, deține acțiuni la compania Lafite, care activează în industria vinurilor. În 2005, a investit 28 de milioane de dolari în publicația pariziană de stânga Liberation.
Este fiul lui Guy de Rothschild.
Baronul David René James de Rothschild este președinte al Rothschild Continuation Holdings, cu sediul în Elveția, și fost președinte al De Beers. Trăiește în regiunea Normandiei, lângă fratele său Edouard.
Este fiul lui Guy de Rothschild.
Charlotte Henriette de Rothschild este soprană britanică care cântă prin toată lumea, dar este foarte cunoscută îndeosebi în Japonia.
Este fiica lui Edmund Leopold de Rothschild și geamăna lui David Lionel de Rothschild.
Anthony James de Rothschild, șefă la A7, companie cu sediul la Brighton care activează în industria muzicii.
Este fiica cea mare a lui Evelyn Robert de Rothschild.