„Da, procentul de piloți în rândul femeilor rămâne destul de scăzut”, spune Anca Apahidean, Director Europa de Est la Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA), în cadrul unui interviu pentru Infofinanciar.
„În timp ce se înregistrează progrese, există încă provocări. Acestea sunt datorate, în mare parte, factorilor istorici. În mod tradițional, aviația a fost dominată de bărbați. Este vorba despre stereotipuri de gen care pot descuraja femeile să urmeze carierele în aviație.
Și, de ce să nu menționăm natura solicitantă a locurilor de muncă din aviație? Trebuie punctate orele lungi și cerințele fizice ce pot descuraja femeile, mai ales tinerele mame”, adaugă Apahidean.
La capitolul instructori de zbor, femeile reprezintă astăzi un procent de 7,3%. Femeile piloți corespund unui procent de 7,2% din forța de muncă. Cifrele acestea subliniază acum subreprezentarea feminină în domeniul aviației, dar și posibilitatea semnificativă de creștere a beneficiilor potențiale ale sporirii diversității în industrie.
#Wearehalf, o campanie de conștientizare pentru femei
Este nevoie, astfel, de o industrie diversificată, echitabilă și incluzivă, ceea ce ar reprezenta un avantaj pentru toată lumea, în opinia Ancăi Apahidean.
„Diversitatea joacă un rol cheie în stimularea inovației. De la piloți, lucrători la sol până la manageri superiori sau orice poziție din industria aviației, o forță de muncă diversă și incluzivă reprezintă un avantaj competitiv. Iar organizațiile diverse sunt un adevărat magnet pentru personal, dar si pentru client”.
Asociația Solidaritate și Egalitate organizează campania #wearehalf. Aceasta reprezintă cea mai importantă mișcare socială din România ce are rolul de a promova egalitatea de gen.
„Din păcate, chiar dacă suntem în 2024, există numeroase domenii de activitate dedicate în principal bărbaților și domenii dedicate în majoritar femeilor. Nu mai trebuie să gândim astfel, că un job anume este doar pentru femei sau doar pentru bărbați.
Comunitatea, școala, familia trebuie să susțină copiii încă de mici către aspirațiile lor, către pasiunile lor. Iar asta fără vreo barieră impusă”, spune, pentru Infofinanciar, Mihaela Raluca Tudor, fondatoarea și președinta Asociației Solidaritate și Egalitate.
Campania #Wearehalf își propune să creeze la nivel național un val de conștientizare pe tema egalității de gen, pe ideea diversității, în ceea ce înseamnă incluziune. Mihaela Raluca Tudor subliniază faptul că, la momentul de față, jumătate dintre femeile mature nu sunt active pe piața muncii.
Iar dacă aceste femei ar fi ajutate să intre în câmpul muncii, PIB-ul unei țări ar crește, economia ar duce-o mai bine.
Puține femei în funcții cheie
La nivel decizional, Anca Apahidean spune că femeile ar rămâne subreprezentate în funcții de conducere de vârf. Inclusiv în consiliile de administrație, guvern și mediul academic.
„Așa-numitul concept de „tavan de sticlă” persistă. Este vorba despre un concept în care femeile se confruntă cu provocări în a atinge cele mai înalte eșaloane de putere. În ciuda progreselor, femeile ocupă încă o parte disproporționată din responsabilitățile casnice și de îngrijire.
Iar diviziunea muncii în cadrul familiilor urmează în continuare normele tradiționale de gen”, spune directoarea pentru Europa de Est la IATA.
În calitate de antreprenor, Mihaela Raluca Tudor spune că, la masa discuțiilor, fiecare vine cu anumite avantaje, aduce echilibru.
„Ceea ce contează pentru prosperitate. Consider că acest echilibru este rezultat mai greu dacă lucrează doar femei sau doar bărbați. Eu lucrez foarte bine atât cu bărbații, cât și cu femeile. Iar campania #Wearehalf nu este deloc o campanie împotriva bărbaților.
Noi dorim să punctăm tocmai colaborarea, munca împreună, coeziunea, solidaritatea”, adaugă președinta Asociației Solidaritate și Egalitate.
În cadrul campaniei #Wearehalf urmează să se organizeze o caravană națională. Echipa își dorește să ajungă în cât mai multe orașe mari ale țării pentru a sta de vorbă cu fetele și femeile. Acestea vor avea posibilitatea de a primi gratuit traininguri de upskilling.
Asta pentru a le ajuta să vadă și o altă perspectivă. #Wearehalf este o campanie de conștientizare, de formare și educare, care va oferi treptat instrumente concrete prin care femeile vor putea fi mai active în câmpul muncii.