Economia Ungariei beneficiază din plin de atractivitatea pe care a avut-o până nu demult pentru investitori, în special pentru actorii mari din industria auto. Audi este de 18 ani la Gyor, iar Mercedes de abia a venit și are planuri mari. Preşedintele Audi a anunţat demararea unei investiţii de 900 milioane de euro pentru extinderea uzinei de la Gyor, urmând a fi create 2.100 de noi locuri de muncă.
"Premierul Viktor Orban a declarat recent că investiţia Audi va avea o contribuţie importantă la economia Ungariei, de până la 2% din PIB. Orban a adăugat că executivul va dezvolta educaţia şi alte servicii la Gyor pentru a sprijini investiţia Audi". Ce anume îți atrage atenția în acest paragraf? Pentru unguri Audi înseamnă 2% din PIB. În al doilea rând, promisiunea că statul lor va face investiții pentru a-i întâmpina.
Faptul că statul ungar a știut să-și țină promisiunile și investitorii aproape nu este dovedit numai de faptul că Audi dorește să se extindă ci și de faptul că și ceilalți nemți, de la Mercedes, au ales să se ducă tot la ei. Și asta după ce noi am știut să samsarii noștri imobiliari au știut să ridice prețurile cerute pentru terenuri când au auzit că nemții caută teren pentru uzină. Conform unor informații apărute atunci, se pare că guvernul Ungariei a dat gratuit terenul plus o serie de subvenții.
Ca să nu mai vorbim despre veșnic sensibila problemă pentru noi românii, cea a autostrăzilor: de la 267 de kilometri de autostradă în 1990, vecinii noștri au ajuns la 1.273 de kilometri în 2009. Adică de patru ori mai mult. Asta în condițiile în care România are 230.000 de kilometri pătrați, iar Ungaria de 2,5 ori mai puțin.
Sunt ungurii de admirat? Din punctul de vedere al modului în care au știut să-și țină aproape investitorii, chapeau, cum ar zice francezul!
Sunt ungurii de admirat?
22 septembrie 2011, 08:18
Ultima modificare în 22 septembrie 2011, 11:18
Producătorul auto german Audi va investi de 16,5 milioane de euro pentru extinderea uzinei sale de la Gyor (vestul Ungariei). O informație care aparent nu ar avea de ce să-l intereseze pe românul de rând ci doar poate pe actorii din industrie, eventual potențial investitori.
Etichete:
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Cine va încasa castanele europene
- Cărui stăpân ar trebui să-i pupăm papucii?
- Când să-ți tragi un glonț în cap
- Consumul şi investiţiile private contribuie la creşterea economică a Turciei
- Un faliment cât o criză mondială
- Grecia, în faliment din cauza religiei
- Cu ce tain se întoarce preşedintele din SUA
- Codul fiscal. Punct şi de la capăt…
- Trei ani de criză: unde suntem și cât de departe este capătul tunelului?
- Managerii lor vs Directorii noștri