Suntem corigenti la matematica locuintelor

Statisticile arata ca in Romania se construiesc anual circa 30.000 de locuinte. Dintre care, peste 1.700 numai in Bucuresti. Se mai stie ca in majoritatea covarsitoare a cazurilor, apartamentele din orice bloc nou-construit se vand cu mult inainte ca acesta sa fie finalizat. si la primarii zac tone de cereri de atribuire de locuinte. Fara speranta de solutionare, in cea mai mare parte. Programul guvernamental privind constructia de locuinte sociale este neputincios, iar ce intra pe p



Statisticile arata ca in Romania se construiesc anual circa 30.000 de locuinte. Dintre care, peste 1.700 numai in Bucuresti. Se mai stie ca in majoritatea covarsitoare a cazurilor, apartamentele din orice bloc nou-construit se vand cu mult inainte ca acesta sa fie finalizat. si la primarii zac tone de cereri de atribuire de locuinte. Fara speranta de solutionare, in cea mai mare parte. Programul guvernamental privind constructia de locuinte sociale este neputincios, iar ce intra pe piata reprezinta doar firimituri. In consecinta, toata lumea imobiliara discuta de nevoia de locuinte din Romania. Dar la ce volum se ridica aceasta? Cum se aproximeaza ea?



Exista doua curente de opinii in acest sens. Unii analisti spun ca nevoia de locuinte in momentul de fata ar putea fi aproximata la 800.000 de unitati, in vreme ce altii cred ca nevoia de case se calculeaza dupa o regula bine stabilita, ca in tarile central si vest-europene: zece locuinte nou-construite la mia de locuitori. In momentul infiintarii sale, Raiffeisen Banca pentru Locuinte a comandat un studiu privind potentialul pietei imobiliare. Ionut Costea, presedintele bancii, spune ca la un numar existent de unitati locative de circa 8,1 milioane, in peste 10,6% locuiesc in aceeasi incapere mai mult de doua persoane. “Deci, facand un calcul simplu, se poate deduce un necesar de circa 800.000 de noi unitati locative”, precizeaza Costea.


Pe de alta parte, Dan Ioan Popp, presedintele companiei Impact Bucuresti, care a construit peste 1.000 de vile in ultimii ani, sustine ca nevoia de locuinte se calculeaza dupa trei considerente foarte clare: ciclul de schimbare a spatiului locativ pe perioada vietii unui om, in functie de aspiratiile spre mai bine si spre mai mult si, al treilea factor, in functie de curba demografica. “Noi am facut niste calcule cu acest rationament si am constatat ca, doar in mediul urban, in Romania este nevoie de circa 600.000 de locuinte. Dintre acestea, cam 12% inseamna necesitatea locativa din Bucuresti”, spune Popp.
Insa reprezentantii agentiei imobiliare Colliers calculeaza altfel necesarul de locuinte. “Conform normelor europene, ar trebui sa avem zece locuinte noi pe an raportat la mia de locuitori, ceea ce pentru Bucuresti inseamna 20.000 de unitati pe an. Asadar, doar in ultimii 15 ani ar fi trebuit sa se construiasca 300.000 locuinte in Bucuresti”, spune Silviana Badea, broker in cadrul deapartamentului rezidential al Colliers.


Expertul imobiliar Liviu Daschievici extrapoleaza calculul la nivelul tarii. Aplicarea “formulei” conduce la concluzia ca ar fi nevoie de peste 200.000 de locuinte nou-construite in fiecare an in tara. Adica, in ultimii 15 ani ar fi trebuit construite mai mult de trei milioane de locuinte la nivel national.
Sa incerci sa crezi ca situatia locativa a romanilor se va rezolva in cinci sau zece ani este o utopie. In Romania, s-au construit in ultimii 15 ani doar circa 466.000 de locuinte la nivel national, dintre care peste 41.000 in Bucuresti. Asta ar insemna un necesar de peste 2,5 milioane de locuinte in tara, dintre care mai mult de 250.000 in Bucuresti.

Daca am lua in calcul varianta cea mai optimista, si anume ca avem nevoie de doar 800.000 de locuinte, si pastrand ritmul de 30.000 de noi unitati locative pe an, ar rezulta ca necesitatea de spatiu locativ s-ar acoperi in mai mult de 25 de ani. Sau, calculand altfel, la o valoare minima medie de 25.000 de euro pe locuinta la nivel national, ar insemna un potential al pietei de peste 20 de miliarde de euro. Sa fim insa realisti: problema deficitului de locuinte nu este solutionata nici in tarile dezvoltate

Construim doar 30.000 de locuinte pe an

In Romania, potrivit Institutului National de Statistica, la sfarsitul anului trecut, numarul total al locuintelor se ridica la peste 8,17 milioane de unitati, dintre care mai mult de 782.000 sunt in Bucuresti. Potrivit Raiffeisen Banca pentru Locuinte, previziunile arata ca piata romaneasca a locuintelor are capacitatea sa creasca aproape in fiecare an cu un milliard de dolari. Cifrele arata ca peste 56% din locuintele existente pe piata romaneasca au o stare critica, 27% au o durata de viata sub 20 ani si doar 17% au durata de viata peste 20 de ani. La nivel national, cele mai multe locuinte s-au construit in 1990 – peste 48.500 de unitati. In ultimii sapte-opt ani, numarul locuintelor nou-construite a ramas oarecum constant, adica in jurul a 30.000 de unitati locative nou-construite pe an. Numarul locuintelor nou construite in mediul urban este in crestere, in timp ce in mediul rural scade.

SURSA: INS, Raiffeisen, Banca pentru locuinte