Medicii din România au început să se declare neputincioşi în faţa valului uriaş de infectări şi de persoane care ajung în spitale cu COVID-19.

Potrivit raportării de joi a Grupului de Comunicare Strategică, România s-a apropiat de 10.000 de cazuri noi în 24 de ore (mai exact, 9.714 cazuri), în timpul ce numărul persoanelor internate în stare gravă la Terapie Intensivă a depăşit 1.000 de zile bune. Numărul total al pacienţilor aflaţi în spitalele din România din cauza noului coronavirus este de 12.061, potrivit raportării de joi, 5 noiembrie.

Declaraţiile medicilor aflaţi în prima linie a luptei cu SARS-CoV-2 sunt cutremurătoare, iar multe dintre cadrele medicale sunt marcate profund de ceea ce văd şi aud în spitale în aceste zile.

Iată câteva dintre cele mai tulburătoare făcute de cadrele medicale din România, potrivit romaniatv.net:

“Se agață de echipamentul tău. Te roagă să le promiţi că nu îi laşi să moară”, spune Nicu Gurzan, asistent ATI.

“Este groaznic ce se întâmplă. Suntem în prag de medicină de dezastru”, confirmă managerul Institutului “Matei Balş” din Capitală, Adrian Streinu Cercel.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, descrie şi el situaţia gravă din spitale: “La Bistrița, avem 105 paturi pline. La spitalul suport mai sunt 5 libere. Am ajuns în situația în care nu mai avem personal care să ne deservească.”

Alexandra Cristea, medic la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti: “Acum vin pacienţi cu niste insuficienţe respiratorii la pragul de a fi intubaţi.”

Medicii mai au o mare nemulţumire: după ce erau aclamaţi în urmă cu câteva luni, “eroii în halate albe” au fost acum uitaţi şi abandonaţi de către autorităţi.

“Noi suntem eroii pe care îi aclamați acum câteva luni, eroii în halate albe parcă aşa ne spuneaţi, luptătorii din tranșee, din linia I, care acum suntem abandonați în tranșee”, mai transmite Nicu Gurzan, asistent ATI.