În 1990, primul război rece s-a încheiat pașnic și stabilitatea rezultată de aici a adus avantaje Europei. La trecerea a doar 30 de ani, se pare că suntem în pragul unui nou război rece, de această dată între SUA și China. Un nou război rece nu este în interesul Europei.
Europa se lipseşte de un alt război rece, notează într-o amplă analiză Diario de Noticias. Potrivit sursei citate, de la sfârșitul primului război rece, lumea s-a schimbat profund. O lume bipolară cu două ideologii ostile și cu sisteme economice ireconciliabile – așa cum s-a întâmplat în primul război rece – nu mai există. Europa nu mai este divizată de o cortină de fier, iar teama de a deveni câmpul de luptă între NATO și defunctul Tratat de la Varșovia a dispărut. Rusia este o putere militară, dar o țară medie din punct de vedere economic (cu un PIB între Spania și Italia).
Europa nu mai este centrul lumii, iar comerțul transatlantic nu mai este cel mai important în cadrul schimburilor comerciale internaționale. Noul centru economic global se mută în regiunea Asia-Pacific și în Asia de Sud. În aceste zone geografice se va desfășura noul război rece. SUA doresc să joace un rol activ în această regiune, și anume în planul hard power militar și formează noi alianțe (AUKUS) și le consolidează pe cele vechi pentru a stopa ascensiunea Chinei (și, pe termen lung, a Indiei). Nu este în interesul UE să se implice în acest nou război rece din Asia-Pacific.
Principalele preocupări europene trebuie să fie altele
Principalele preocupări europene trebuie să fie altele. Trebuie să continuăm să „ordonăm” Europa, începând prin consolidarea integrării europene și pregătind extinderea UE către țările balcanice și restul Europei de Est cu care are acorduri de asociere. Și să consolideze mecanismele de control la graniţă și relațiile cu statele-tampon (Turcia și Maghrebul) care să asigure că UE nu va continua să se confrunte cu fluxuri de migrație economică incontrolabile; și să aibă politici de atragere a cuplurilor tinere care să contribuie la inversarea îmbătrânirii populației europene. Și este esențial să se creeze autonomia strategică europeană în sfera apărării, care să permită independența față de SUA, cel puțin la nivel european.
Trebuie să presupunem că, în ciuda cheltuielilor militare comune ale țărilor din UE (198 miliarde de euro în 2020) sunt mai mult decât de trei ori mai mari decât cele ale Rusiei (55 miliarde de euro), forța principală a UE nu rezidă și nici nu va fi cea din planul militar, ci constă în soft power. Această soft power europeană provine din factori precum acela de a fi principalul donator de ajutor umanitar și de ajutor de dezvoltare din lume. Precum şi în diversitatea sa culturală, în societatea sa tolerantă, în sistemul său de bunăstare socială, de mobilitate socială, de creativitate a oamenilor săi de știință și a întreprinzătorilor săi, în forța sa de muncă educată, în capacitatea de inovare a IMM-urilor sale și a industriilor sale orientate spre export.
Europa trebuie să tragă învățăminte din multele intervenții militare ale SUA
Europa este atractivă pentru că dispune de stabilitate politică, de guverne funcționale, de sisteme juridice de încredere și de rate relativ scăzute de corupție – calități rare în lumea de astăzi.
Și ar trebui să tragem învăţăminte din recenta poziție europeană cu privire la mai multe intervenții militare dezastruoase ale SUA și la implozia unor state apropiate precum Libia și Siria. Este în interesul UE să-și folosească puterea economică și militară pentru a impune o pax europeană în zona mediteraneană. Nu este în interesul său să se implice în aventuri în zona India-Pacific, cu atât mai puțin ca scutieri ai aliaților americani.