Într-o gară numită „criză” opresc două trenuri cu destinaţii opuse. Primul e plin şi toată lumea se înghesuie să prindă un loc către o destinaţie ce pare alegerea ideală. Pană la urmă, este plin, nu? Trebuie să meargă în direcţia bună… În al doilea se află o singură persoană care se îndreaptă cu determinare către destinaţia aleasă, netulburată de înghesuiala din trenul vecin. De unde paradoxul? De ce avem trenuri pline şi trenuri goale? Biletele costă la fel, destinaţiile se pot dovedi la fel de surprinzătoare. Demetaforizând, companiile sunt trenurile, iar gara e piaţa uşor ameţită de criză. Majoritatea celor care pun în mişcare aceste „angrenaje” tind să urmeze valul ca pe o garanţie a alegerii perfecte. Aşa să fie? Toată lumea taie bugete, fără o strategie clară, şi reduce aceleaşi cheltuieli: salariile, bugetele de marketing şi comunicare. De ce? Păi e criză şi toţi din compartiment fac la fel… Criza e în aparenţă un dezastru, dar dacă ne gândim de două ori, oferă şi oportunităţi. Poate ne va ajuta să reaşezăm societatea şi companiile pe fundamente mai sănătoase, să fim mai productivi. E timpul pentru analiză! Deşi lucrurile par a se mişca cu o prea mare viteză, prima măsură este observaţia. Cinci minute, o oră, o zi! Să facem doi paşi înapoi pentru a ne bucura de perspectiva ansamblului. Apoi să luăm măsuri; să regândim, să replanificăm, să tăiem. Cu doar câteva luni în urmă, mulţi „industriaşi” din media şi publicitate considerau că această criză nu ne va atinge. Câţi dintre noi s-au dat atunci doi paşi înapoi pentru a privi lucrurile obiectiv? Ne-ar fi ajutat… Suntem deja în mijlocul vârtejului. Mulţi am ales deja trenul în care vom călători, dar mai e timp pentru a ne schimba opţiunea. Sunt vremuri deloc uşoare, însă cine va alege să aştepte, să-şi contemple businessul cu responsabilitate, regândindu-şi strategia în raport cu parametrii personali şi abia apoi în raport cu tendinţele „valului”, aceia vor face bine. Vor respira aerul unui tren mai puţin aglomerat şi se vor bucura de noi oportunităţi. Vom avea şi câştigători după criză!
Ileana Tomescu, Managing Partner, Brand Connection