Colegiul Medicilor din București a transmis un „strigăt de disperare” și a publicat o scrisoare deschisă pentru bucureșteni și nu numai. Astfel, aceștia au recunoscut un eșec al încrederii dintre corpul medical și populație, punctând că sistemul medical este la capătul puterilor.
România, la răscruce! Medicii recunosc un eșec al încrederii dintre corpul medical și populație
Conform cmb.ro, ultimele zile ne arată un sistem medical întins la maximum și ajuns la limită. În acest context, medicii țin să sublinieze importanța vaccinării, deoarece, spun ei, prea mulți români au spus că nu pot respira. Textul integral al scrisorii poate fi vizualizat mai jos.
Mesajul transmis de CMB pentru români
„Dragi bucureșteni,
Dragi români,
Nouă, corpului medical, ne este din ce în ce mai greu să facem față valului de îmbolnăviri de COVID-19 atât în rândul populației, cât și în rândul nostru, al cadrelor medicale.
Ultimele zile ne arată un sistem medical întins la maximum și ajuns la limită, mai ales pe zonele unde se tratează pacienții COVID-19.
Zi de zi asistăm la tragedii: pacienți care mor, familii aflate în suferință, medici ajunși la capătul puterilor, pacienți și cadre medicale infectate cu SARS-CoV-2 care au nevoie de îngrijiri medicale. Iar numărul este foarte mare.
În fața acestui tablou dramatic, ne gândim că gradul scăzut de vaccinare în rândul populației reprezintă, poate, și un eșec în ceea ce privește încrederea care trebuie să existe între corpul medical și populație.
Medicina este știință, iar știința înseamnă cercetare, schimb de experiență, schimb de idei, discuții pro și contra, pentru ca la final rezultatul să însemne binele comun.
Astăzi, știința și medicina bazată pe dovezi ne spun, inclusiv prin vocile forurilor internaționale de referință în domeniul sănătății, că vaccinarea reprezintă unul dintre instrumentele importante pentru gestionarea cât mai eficientă a pandemiei de COVID-19.
DA, și o persoană vaccinată se poate îmbolnăvi.
DA, și o persoană vaccinată poate dezvolta forme severe ale infecției cu SARS-CoV-2.
DAR proporția acestor cazuri este mult mai mică în rândul persoanelor vaccinate față de cele nevaccinate.
Această scrisoare deschisă nu este doar un alt apel aruncat în eter.
Este un strigăt de disperare, al nostru, al corpului medical bucureștean, prin vocea Colegiului Medicilor din Municipiul București, pentru ca dumneavoastră, populația din București, dar și populația României în ansamblul său, să reflectați la informațiile transmise.
Vă asigurăm că suntem serioși și corecți în privința informațiilor furnizate, că ne bazăm și vă prezentăm dovezile științifice pe care le avem la dispoziție în momentul comunicărilor și că dorim și trebuie să luptăm să reconstruim relația de încredere care trebuie să existe între medic și pacientul său, între medic și societate.
DA, suntem disperați, pentru că zi de zi pierdem sute de pacienți care mor în spitalele românești.
DA, suntem disperați pentru că oricât de multe eforturi am face, această boală parșivă ne ia pacienți.
DA suntem disperați pentru că de multe ori suntem în fața acestei boli dezarmați și cu mâinile goale.
Și DA, suntem disperați, pentru că, din păcate, de prea multe ori am auzit: Nu pot să respir… Nu sunt vaccinat…
Zilnic vorbim cu colegi care ne spun că nu știu ce să mai facă. Ne mor pacienți tineri, ajung copii în secțiile de ATI, mor oameni cu comorbidități, mor oameni fără comorbidități.
Suntem la răscruce și cred că doar un efort comun, al nostru și al dumneavoastră, poate face să plafonăm și să stopăm acest val al pandemiei de COVID-19.
Știința ne spune astăzi că prin vaccinare și prin respectarea măsurilor de protecție putem lupta mult mai eficient cu această pandemie.
Acest apel este născut din suferința care se simte și se trăiește în unitățile medicale care tratează pacienți COVID-19 și este scris cu responsabilitatea unor oameni care pun știința și medicina bazată pe dovezi pe primul plan.”