Suntem mai puțini cu 9.000 de persoane

Populaţia României a scăzut, în martie 2013, cu 8.787 persoane, faţă de luna anterioară, relevă datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Potrivit sursei citate, în luna martie s-a înregistrat naşterea a 13.566 copii, cu 80 mai mulţi decât în luna februarie. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna martie a fost de 22.353, cu 2.065 mai multe decât în luna februarie.
Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna martie, de 8.787 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna februarie, când a fost de 6.802 persoane.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna martie a fost de 160 (11,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii), rata fiind în creştere faţă de luna februarie, când a fost de 11,4 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii.
Conform INS, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna martie 5.167 căsătorii, cu 1.327 mai multe decât în luna februarie, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.956, cu 36 mai multe decât în luna februarie.
Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.410 în luna martie faţă de aceeaşi lună din 2012, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mic cu 2.541 faţă de luna martie 2012.
Sporul natural a fost negativ în luna martie 2013, de 8.787 persoane, ca în luna martie 2012 (8.918 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mare decât în luna martie 2012.
În ceea ce priveşte numărul căsătoriilor, acesta a fost în martie 2013, cu 2.148 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010, s-au pronunţat cu 22 mai multe divorţuri în luna martie 2013 decât în luna martie 2012.
Datele privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile municipale, orăşeneşti şi comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă.
Datele absolute pentru anul 2012 sunt definitive iar cele pentru lunile anului 2013 sunt provizorii.
Publicarea rezultatelor finale ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011 se va realiza în a doua parte a anului 2013.
Sursa: Agerpres