"Această țară nu are nevoie să repete în mai puțin de 10 ani o nouă corecție… Nu cred că societatea românească s-a pregătit suficient pentru a înțelege substanța acestei dezbateri“, Mugur Isărescu.
Avertismentele guvernatorului BNR sună cam ironic dacă le comparăm cu optimismul debordant de care dădea dovadă înainte de criza din 2009. De fapt, dat fiind că afirmațiile au fost făcute la o întânire cu FMI, sună chiar hazliu. FMI care, țin să menționez, afirmă în ultimul Fiscal Monitor (aprilie), că România are destul spațiu fiscal… deci care e problema?!
Problema ar putea fi că analizele FMI sunt pe arătură, ca mai întotdeauna, dar nu ăsta e subiectul asupra căruia vreau să-mi îndrept acum atenția. Problema (mă repet) este că economia globală merge înainte ca un maratonist epuizat, după ce a fost stors de energie de „stimulentele“ aplicate în neștire de înțelepții de la putere și care se poate prăbuși în orice moment. Din ce în ce mai multe țări au dus dobânzile la zero (sursa) și nu au de gând să se oprească.
Recent discutam cu un coleg „pentru ce motiv nu se renunță la politica asta iresponsabilă, complet ineficientă și care provoacă pierderi societății? De ce bancherii centrali continuă să tipărească bani deși numărul celor care îi critică tot crește?“ Răspunsul primit a fost: Because they can (pentru că pot – n.r.). La o întâlnire cu Daniel Dăianu, Valentin Lazea, Lucian Croitoru, Florin Cîțu am replicat reprezentantului ministerului de Finanțe, care punea aceeași întrebare: „Pentru că este profitabil.“ Este profitabil să-ți bați joc de societate. De fapt, este firesc să faci asta, aceasta e natura puterii politice. Because they can. Pentru că nu-i poate opri nimeni, pentru că în democrațiile noastre moderne de care suntem atât de mândri politica monetară este discreționară, nu este îngrădită de nimic – de nimic altceva decât de stopul cardiac al pacientului căruia îi tot livrează „stimulente“. Ceea ce înseamnă că politica monetară este iresponsabilă. Păi ce pățesc cei de la guvernarea producției de bani dacă greșesc? Pățesc la fel ca cei care guvernează sănătatea? Sau finanțele? Sau fondurile europene? Deloc. Ei rămân acolo, la butoane, formând un fel de dinastie.
Iar stopul cardiac al economiei globale aflată pe supradoză de bani ieftini va afecta inevitabil România. Exact la fel cum s-a întâmplat în 2008-2009, deși deocamdată nu ne paște riscul de a repeta o asemenea cădere. Că veni iar vorba de România, o altă chestie ironică este afirmația guvernatorului potrivit căreia „rezerva internatională a BNR este cu peste 6 miliarde euro mai mare decât era înainte de accesa acel împrumut“ (de la FMI – n.a.). De parcă creșterea rezervei valutare ar însemna altceva decât importul politicii expansioniste din Occident, exact la fel ca în 2004-2008. Dacă mă gândesc doar la faptul că atunci BNR a intervenit pe piață cumpărând 20 de miliarde de euro și punând în circulație 60 de miliarde de lei, nu am cum să ratez concluzia că, din păcate, nu am învățat nimic din criză. Este evident că băncile centrale nu învață nimic. Nici nu au de ce. Este păcat că publicul nu învață nimic. Ar fi trebuit să ceară încorsetarea politicii monetare, limitarea puterii acestor instituții. Este normal ca masa monetară (M1) să crească cu 25% pe an, așa cum se întâmplă acum în România? De diluarea dezinfectanților din spitale vorbește toată lumea, de diluarea banilor nu vorbește nimeni.
Mai multe articole scrise Bogdan Glăvan puteti citi pe logec.ro