Deşi primeşte Bursa Specială “Guvernul României”, în valoare de 30.000 de euro pe an, pentru a studia în Statele Unite, Codrin Arsene a mărturisit recent pentru un site de ştiri că, uneori, când este în străinătate, spune că este sud-african, şi nu român.

Tânărul va termina anul viitor facultatea la University of Chicago, cu două specializări: Ştiinţe Politice şi Studii Internaţionale – politici africane. El va trebui să se întoarcă în România, pentru că aşa prevede contractul pe care l-a semnat pentru a primi bursa. Autorităţile române s-au obligat prin acel contract să îi ofere un post de conducere în domeniul public, atunci când revine în ţară.

Codrin Arsene explică într-un interviu acordat revistei Capital ce îl determină pe un bursier al statului român să evite a-şi declara adevărata naţionalitate, ce probleme i-a creat Guvernul României şi cum vede el o posibilă întoarcere în ţară. 

Capital: Îţi pare rău că ai declarat presei că, în unele situaţii, când eşti în străinătate, nu spui că eşti român, ci susţii că eşti din Africa de Sud?

Codrin Arsene: Înainte de a-ţi răspunde, voi încerca să înţeleg care este contextul în care mă întrebi acest lucru. De ce ar trebui să-mi pară rău că am spus acest lucru? Pentru că declaraţia mea mi-ar pune în pericol relaţia cu guvernul României, fapt ce ar sfârşi prin a nu primi o slujbă? Sau pentru că, spunând acest lucru, am stârnit o controversă pe site-ul de ştiri respectiv, primind peste 150 de comentarii negative? Oricum ar fi, răspunsul meu este acelaşi: nu regret această afirmaţie, per se.

Capital: Totuşi, care sunt motivele?

Codrin Arsene: Bănuiesc că ar fi fost prudent să dau de la bun început mai multe informaţii cu privire la această decizie. În primul rând, fac ceea am spus că fac, în proporţie de 100%, atunci când sunt în Africa. De ce? Explicaţia e foarte simplă: în locaţiile în care fac cercetare în Africa nu există ambasade româneşti, motiv pentru care, dacă ar fi să intru în vreo problemă (să mi se fure paşaportul, de exemplu), aş rămâne sechestrat în acea locaţie. În condiţiile în care Africa de Sud are o prezenţă clară în fiecare ţară africană, în condiţiile în care sunt sud-africani albi peste tot, e mai bine să spun că sunt sud-african, dată diind percepţia în general pozitivă faţă de sud-africani. Această „identitate împrumutată” mă fereşte de pericolul de a lua diferiţi africani prin surprindere şi ajută la faptul că oamenii cu care intru în contact mă consideră, într-un fel, unul de-al lor, şi nu un turist alb care să fie merită jefuit cu prima ocazie.

Capital: Dar atunci când eşti în Statele Unite, ce te determină să le spui oamenilor că eşti din Africa de Sud şi să nu recunoşti că eşti din România?

Codrin Arsene: Am explicat deja de ce fac acest lucru în Africa. În Statele Unite, e o problemă de convenienţă. Spun acest lucru oamenilor cu care bănuiesc că nu voi intra în contact mai mult decât o dată. Dacă spun că sunt român, apar numeroase comentarii nedorite, majoritatea lor cu privire la holocaust, rromi sau sărăcie. Dar, într-un context formal, acest lucru nu se întâmplă. Când intru în contact cu oameni la o recepţie, conferinţă sau orice tip de întâlnire formală, le spun că sunt român. Săptămâna aceasta am revenit de la o conferinţă în Jamaica, unde am avut o prelegere pe tema influenţelor africane în Caraibe. Am figurat acolo ca român şi am avut chiar oameni care au venit să mă cunoască tocmai pentru ca au aflat că sunt român. Acest lucru li s-a părut chiar foarte exotic: un român care face cercetare în Africa şi care a ţinut o prelegere de 40 de minute în spaniolă. În context academic, nu am absolut nicio problemă cu a spune că sunt român, pentru că prejudecăţile sunt limitate ori inexistente.

Capital: Ce sumă de bani ţi s-a oferit prin programul Bursa Specială „Guvernul României”?

Codrin Arsene: Aceeaşi sumă care li se oferă tuturor studenţilor care sunt în străinătate în căutarea obţinerii unei licenţe: 30.000 de euro pe an.

Capital: Ce părere ai despre o posibilă intoarcere în Romania, imediat după ce îţi finalizezi studiile?

Codrin Arsene: Situaţia este foarte complicată, datorită prevederilor legale incerte. În teorie, trebuie să mă întorc la Bucureşti, să-mi legalizez diploma şi să completez anumite cereri, imediat dupa ce finalizez studiile. Apoi, tot în teorie, rămân şomer pentru vreo patru luni, până când încep un curs de administraţie publică. După ce termin acel curs, rămân iar şomer şi încep să bat pe la uşile guvernanţilor, pentru că, deşi legea e clară în această privinţă, nimeni nu ne dă slujbele pe care legal le merităm. 

Capital: În aceste condiţii, ce intenţionezi să faci?

Codrin Arsene: Voi veni în România, îmi voi îndeplini obligaţiile legale preliminare, după care fie voi reveni în SUA, fie voi merge în Africa, unde am deja oferte de muncă de la diferite agenţii internaţionale. Ideea de a sta acasă timp de patru luni fără să fac nimic, în aşteptarea „milei guvernamentale”, este absurdă prin excelenţă. Am început să lucrez de la 15 ani, iar guvernul se aşteaptă probabil ca la 23 de ani să stau degeaba, dacă ar fi după ei, pe termen nelimitat. Cât de des găseşti oameni care să vrea să muncească, iar şefii lor să le zică „dar aşteaptă, dragă, ce atâta grabă”?!

Capital: Ai spus că Guvernul nu are nevoie de niciunul dintre bursieri. De ce crezi asta?

Codrin Arsene: Problema nu este că guvernul român nu are nevoie de noi, ci că oamenii care lucrează în administraţia publică nu au capacitatea sau dorinţa de a ne încorpora în sistem. Majoritatea celor care ar putea schimba acest lucru sunt numiţi politic, aşa că se află într-o situaţie relativ incertă. Din ceea ce au observat şi colegii mei de la Asociaţia Beneficiarilor Bursei Speciale „Guvernul României”, aceşti indivizi nu au nicio intenţie concretă să ne ajute.

Capital: Mai precis, de ce n-ar face ceea ce trebuie să facă?

Codrin Arsene: Pentru că încorporarea noastră în sistem nu poate fi făcută fără o serie de iniţiative legislative sau iniţiative personale, venite din interiorul sistemului. Astfel de iniţiative ar putea însă pune în pericol stabilitatea birocraţilor care ar încerca să schimbe incertitudinea legală în care ne aflăm (de exemplu, nu e specificat în lege termenul limită în care studenţii ar trebui să fie angajaţi de guvern după finalizarea studiilor). În condiţiile în care ne îndreptăm spre o republică prezidenţială, birocraţii români nu au niciun motiv să vină cu idei noi cu care oamenii aflaţi la putere nu ar rezona „total”. Aşa că nu fac nimic decât să dea vina pe următoarea agenţie de pe listă. Este mult mai simplu să se acuze între ei decât să rezolve problema. În ultimii trei ani, toate agenţiile implicate în acest proiect s-au acuzat reciproc. Nimeni până acum nu şi-a pus întrebarea dacă nu este până la urmă vina tuturor acestor agenţii, şi nu doar o problemă izolată de coordonare.

Capital: Să înţeleg că autorităţile, ori persoanele care le reprezintă, sunt absolut insensibile?

Codrin Arsene: Singura autoritate română care ne-a dat dreptate până acum a fost partea judiciară, care a decis în favoarea noastră. Dar şi acolo apar probleme. Adică, un tribunal a decis că unii dintre colegii mei trebuie angajaţi şi plătiţi pentru perioada de şomaj. Dar guvernul încă nu s-a conformat şi mă îndoiesc că o va face. Iar când găseşti atâta ignoranţă şi rezistenţă la schimbare, ce faci? Te duci la cei care te vor. Şi credeţi-mă că fiecare dintre aceşti bursieri îşi pot găsi foarte uşor slujbe în alte sectoare sau în alte ţări. De ce? Pentru că ni se cer rezultate bune, iar atunci când terminăm facultatea avem rezultate foarte bune şi nişte CV-uri foarte bine puse la punct. După care venim în România, suntem umiliţi, trimişi de la un birou la altul şi, într-un final, nu se întâmplă nimic. Suntem o cicatrice pe obrazul guvernului român, mascată cu un fard de proastă calitate.

Capital: Ce probleme ţi-a creat Guvernul în perioada în care ai fost bursier prin programul Bursa Specială „Guvernul României”?

Codrin Arsene: De unde să încep? Am ajuns la facultate în anul 2006. Încă din primul trimestru, am avut probleme cu Comisia de Implementare a Programului. Prima factură avea termenul limită pe 15 septembrie 2006. Guvernul a plătit abia pe 15 octombrie. De ce? Incompetenţă crasă. Pentru a face plăţi către Statele Unite, nu este nevoie de cod IBAN, pentru că acest cod se aplică doar în ţările europene. Cei care au procesat plăţile nu au ştiut acest lucru, deşi era treaba lor să afle detaliile tehnice, că doar de asta sunt economişti care lucrează pentru guvern.

Capital: Bun, şi ce s-a întâmplat, ca urmare?

Codrin Arsene: Ei au folosit codul SWIFT de două ori. Aşa că toţi bursierii români din SUA s-au trezit în toamna anului 2006 fără bani timp de o lună. Apoi, în trimestrul de iarnă al primului an, am aflat că facultatea mea mi-a acordat ca bursă o sumă mult mai mare decât mă aşteptam. Pentru acest lucru, aveam nevoie de o renegociere a contractului şi semnarea unui act adiţional, prin care să primesc mai mulţi bani pentru cheltuieli personale, în condiţiile în care facultatea urma să ceară mai puţini bani pentru taxe. Am trimis documentele necesare încă din luna februarie a anului 2007 către persoana responsabilă pentru acest lucru, care însă şi-a schimbat locul de muncă la ceva timp după ce am intrat eu în contact cu guvernul.

Capital: Asta n-ar trebui să constituie o problemă, în nicio administraţie…

Codrin Arsene: Ei bine, evident că documentele mele au fost pierdute, motiv pentru care procesul a fost întârziat şi rezolvat abia în timpul verii, la „numai” şase luni după ce mi-am respectat eu partea de contract. Mai târziu, în trimestrul de primăvară al primului an, mi-au pierdut o parte din contract – foaia de calcul, unde se preciza cum sunt distribuite sumele de bani pe trimestru. Acel document a fost semnat de mine în acelaşi moment când am semnat contractul cu guvernul, în biroul directorului de program. După ce dau vina tot pe mine („cum de nu e foaia de calcul la dosar!?”) – deşi legal vorbind, atenţie, nu aveau cum să-mi dea niciun ban dacă acel document nu se afla pe birou atunci când am semnat contractul –, mi-au cerut să semnez încă o foaie de calcul. În trimestrul de toamnă al anului II, au plătit bursa cu întârziere. De fapt, în general, dacă termenul limită e azi, guvernul îmi va plăti busa peste două săptamâni.

Capital: Înţeleg că au mai fost şi alte păţanii de acelaşi fel.

Codrin Arsene: Destule. În trimestrul de primăvară al anului II, nu mi-au plătit bursa deloc. Motivul invocat: nu au avut bani. Şi nu doar mie mi s-a întâmplat acest lucru, ci şi altor 11 bursieri. Deci, guvernul român, care are un buget foarte respectabil, a devenit peste noapte, în teorie, falit. Care a fost problema? Ministrul Educaţiei şi Cercetării, pur şi simplu, nu a vrut să semneze plata către Comisie. Trebuie însă să vă explic de ce acest lucru mă afectează pe mine direct. Eu primesc o bursă pentru cheltuieli personale de la facultate, pentru fiecare trimestru. Aceşti bani îmi sunt transferaţi în cont în momentul în care guvernul român îşi respectă partea de angajament. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, cei 6.000 de dolari pe care facultatea mi-i datora pentru cheltuieli personale au rămas blocaţi. Aşa că peste noapte m-am trezit fără bani de chirie pe un termen nedefinit.

Capital: Poate că a fost o greşeală la mijloc. Ce-i drept, regretabilă…

Codrin Arsene: Ceea ce m-a deranjat cel mai mult a fost faptul că cei din comisie m-au minţit şi pe mine, şi pe cei de la facultate, în mod sistematic. În condiţii normale, facultatea mi-ar fi dat un împrumut personal pentru câteva luni, însă guvernul le-a trimis mesaj spunând că vor plăti la începutul lunii mai (data limită era 15 martie), aşa că cei de la facultate au zis să aşteptăm. Apoi, a venit un nou mesaj în care spuneau că vor plăti la sfârşitul lunii mai, apoi pe 15 iunie, apoi pe 1 iulie şi, în cele din urmă, au plătit pe 22 iulie. În tot acest timp, a trebuit să-mi iau două slujbe, numai ca să pot să plătesc chiria (700 de dolari pe lună, pe lângă electricitate, gaz, internet). Şi mai trist este că guvernul nu ar fi plătit nici măcar în luna iulie dacă nu ar fi existat câţiva colegi din presa naţională care, la momentul acela, au telefonat la minister cerând explicaţii cu privire la acest „incident”.

Capital: Sper că şirul incidentelor administrative de acest fel are un capăt! Ori continuă?!

Codrin Arsene: Trimestrul acesta am deja o alta problemă. Comisia Guvernamentală acţionează ilegal prin faptul că refuză să-mi plătească o diferenţă de 2.500 de dolari pe care mi-o datorează în virtutea diferenţei de schimb valutar pe anul trecut. Ei argumentează că nu sunt obligaţi să-mi plătească suma de bani, deşi a fost greşeala lor să supraestimeze valoarea euro în raport cu dolarul. Ceea ce fac ei este complet ilegal, din mai multe puncte de vedere. Înainte de toate, nu se specifică nicăieri în contract că eu plătesc pentru greşelile de estimare ale comisiei care, aşa cum vedeţi mai sus, e departe de a fi responsabilă şi de a respecta legea românească.

Capital: Nu pot decât să constat că reprezentanţii guvernului nu sunt în stare să-şi onoreze în mod decent obligaţiile asumate. Tu, însă, ce ai putea să faci pentru guvernul român?

Codrin Arsene: Datorită intereselor şi capacităţilor lingvistice, aş putea fi de mare ajutor în Ministerul de Externe. Dar ministerul a emis o declaraţie către Comisia de Implementare în care spune clar că nu va angaja niciun bursier. Evident, şi această decizie poate fi atacată în instanţă. Şi cred că vor exista chiar bursieri care o vor face. Revenind la cum aş putea eu să fiu de folos României, menţionez că aş putea ajuta Comisia pentru Africa din cadrul ministerului. De asemenea, cred că aş fi de mare folos în Africa, mai ales în ţările în care swahili este limba oficială. Avem însă o problemă de orientare politică în ceea ce priveşte relaţia bilaterală între România şi Africa.

Capital: Care este problema?

Codrin Arsene: În ultimii opt ani, noi am omis din vedere că Africa are foarte multe lucruri de oferit României, datorită faptului că am copiat politica Statelor Unite cu privire la acest continent. Realitatea este că noi avem nevoie de Africa mai mult decât ne putem imagina. Ţări precum Angola, Nigeria, Republica Democrată Congo, Guinea Ecuatorială, Ghana – mai nou, au resurse petroliere masive, care sunt pe piaţă la nivel internaţional. Acest petrol este de cea mai bună calitate (light crude oil) şi vine la preţ foarte mic. Pe de altă parte însă, Angola, Sudan, Congo sau Guinea Ecuatorială sunt conduse de lideri autocraţi.

Capital: Şi care ar fi modalitatea potrivită de a lucra cu acest gen de interlocutori?

Codrin Arsene: Singura modalitatea de a acţiona ar fi discuţiile şi întâlnirile bilaterale între liderii români şi cei locali, precum şi negocieri extensive. Dar cum noi nu ştim nici măcar unde-s ţările astea pe hartă, această oportunitate fantastică este total neexplorată. În Angola, de exemplu, China şi SUA iau împreună 90% din exportul de petrol. Lucruri similare se întâmplă şi în alte ţări. De asemenea, Africa trebuie să fie inclusă în strategia politicii externe româneşti, cât mai curând, mai ales datorită disensiunilor dintre preşedintele român şi Rusia. În afara gazelor naturale, Africa ar putea deveni principala sursă pentru orice alt tip de import de care avem nevoie: fier, cobalt, ciment, petrol sau chiar metale preţioase cum sunt aurul şi platină. Dar cum România nu are nicio politică coerentă cu privire la modalitatea în care România ar putea angaja Africa în următorii 20 de ani, suntem în clar dezavantaj. Iar dacă noi nu facem nimic, alţii o vor face, să fiţi fără grijă.

Capital: Ce planuri ai în domeniul de care tocmai ai amintit?

Codrin Arsene: În decembrie, înainte să plec din nou în Africa, mă voi afla la o mini-conferinţă privind consecinţele investiţiilor chinezeşti pe piaţa africană. La conferinţă vor exista lobbyişti americani, investitori şi reprezentanţi ai Departamentului de Stat. Eu voi fi unul dintre cei cinci invitaţi care vor încerca să răspundă la întrebările audienţei în diferite workshop-uri organizate în acel weekend.

Capital: Datorită cărui fapt ai fost cooptat în acest proiect?

Codrin Arsene: Am primit invitaţia pentru că luna aceasta am participat la o conferinţă internaţională pe politici africane, unde am şi prezentat un material exact pe subiectul care va fi analizat la conferinţă, iar invitaţia vine tocmai de la Departamentul de Stat american. Aşadar, americanii consideră că eu sunt o sursă foarte bună de informare pentru Africa (în cazul lor sunt direct interesaţi de relaţia dintre China şi Africa, care este şi principalul meu proiect academic), în vreme ce guvernul român îmi amână plata bursei cu lunile şi mă doreşte şomer. 

Citiţi şi:

– Traşi pe sfoară de Guvern, bursierii statului român visează slujbe în Africa