Cel mai ridicat procent de cumpărători online s-a înregistrat în Marea Britanie (82% dintre utilizatorii de internet), Danemarca şi Suedia (ambele cu 79%), Germania (77%), Luxemburg (73%) şi Finlanda (72%) iar cel mai scăzut nivel a fost în România (11%), Bulgaria (17%), Estonia şi Italia (ambele cu 29%).
Cu ocazia desemnării anului 2013 drept An European al Cetăţenilor de către Comisia Europeană, săptămâna 14-20 octombrie este dedicată ‘cumpărăturilor online’.
În 2012, cele mai multe cumpărături online au fost în domeniul vestimentar şi articolelor sportive, urmat de rezervarea vacanţelor şi a călătoriilor, achiziţionarea de cărţi şi reviste, precum şi cumpărarea de alimente şi articole de băcănie. În rândul statelor membre, cel mai ridicat procent al utilizatorilor de Internet care au efectuat achiziţii online în domeniul îmbrăcăminţii şi articolelor sportive s-a înregistrat în Marea Britanie (51%) şi Germania (49%). Cele mai multe rezervări de vacanţe şi călătorii au fost în Suedia (60%) şi Danemarca (56%) iar cele mai semnificative achiziţii de cărţi, reviste s-au înregistrat în Luxemburg (47%) şi Germania (41%). În Marea Britanie (21%) s-a înregistrat cel mai ridicat procent al achiziţiilor de alimente şi articole de băcănie.
Sursa: Agerpres