Varianta contagioasă Omicron a pus stăpânire pe SUA în această iarnă. Și, deși creșterea cazurilor a fost bruscă și intensă, experții spun că faptul că un număr așa de mare de oameni vaccinați au fost infectați, acest lucru ar putea ajuta la construirea a ceea ce specialiștii numesc „superimunitate”.
Superimunitatea se referă la ceea ce se întâmplă când un pacient vaccinat cu schema completă are un răspuns imun puternic în urma unei infecții revoluționare, potrivit unui studiu publicat de cercetătorii de la Universitatea de Sănătate și Știință din Oregon, scrie Fortune.com.
Combinația dintre imunitatea dată de vaccin și imunitatea naturală, indiferent în ce ordine am lua-o, oferă oamenilor mai multă protecție decât în cazurile în care oamenii au avut doar una din imunitățile amintite.
„Nu contează dacă te infectezi și apoi te vaccinezi sau dacă te vaccinezi și apoi ai o infecție revoluționară”, susține Fikadu Tafesse, coautor al studiului și profesor de microbiologie moleculară și imunologie la Școala de Medicină OHSU.
Nimeni nu ar trebui să încerce intenționat să se infecteze cu COVID
Cele mai recente cercetări OHSU se bazează pe un grup destul de mic de pacienți (104 angajați OHSU) care a primit vaccinul Pfizer. Dar fenomenul „superimunitații” a fost observat recent și în Africa de Sud, spune și dr. Jessica Justman, profesor asociat de medicină în epidemiologie la Columbia Mailman School of Public Health.
Întrucât acestea sunt constatări preliminare, mulți experți caută mai multe date înainte de a trage concluzii. De aceea, spun experții, nimeni nu ar trebui să încerce intenționat să se infecteze cu COVID în încercarea de a-și spori imunitatea.
Și asta pentru că anticorpii generați din infecțiile cu COVID pot varia, în funcție de sistemul imunitar al fiecărui individ. „Imunitatea naturală, dată de infecții, este puternică pentru unii, dar nu este durabilă”, spune Luis Ostrosky, de la Centrul de Științe al Universității din Texas.
Vaccinarea, cea mai bună modalitate de a obține imunitate
Această imunitate durează în general aproximativ trei luni. Și unii oameni nu obțin niciodată imunitate după infectarea cu COVID. „Am văzut foarte clar de-a lungul pandemiei, oameni care s-au infectat cu fiecare variantă, deoarece, în cazul unora, imunitatea nu apare niciodată sau este de scurtă durată”, spune acesta.
De aceea, spune Ostrosky, majoritatea experților medicali continuă să susțină că vaccinarea este cea mai bună modalitate de a obține imunitate.
Superimunitatea, eficientă împotriva altor variante viitoare
Este important însă de subliniat că imunitatea hibridă, construită prin combinația de vaccinuri și infecțiile revoluționare, se dovedește a fi mai puternică decât imunitatea dobândită prin infecții naturale.
Autorii studiului OHSU cred că această superimunitate va fi eficientă împotriva altor variante viitoare de COVID, chiar dacă virusul continuă să sufere mutații. Dar nivelul de protecție se poate schimba pe măsură ce apar mai multe date.
„Nu ar trebui să plănuiți să vă infectați, doar pentru a obține imunitate hibridă. Este foarte periculos. La urma urmei, este o boală mortală și nimic nu poate să garanteze că veți face o formă ușoară dacă vă infectați intenționat”, spune Ostrosky.