Dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale aduce tot mai multe creații din partea celor pasionați. Recent, jurnalistul Bastien Fachan a postat imagini cu mai multe jucătoare celebre de tenis, în diverse ipostaze generate de o aplicație ultramodernă.
Conform imaginilor generate de inteligența artificială, în dreptul Simonei Halep (31 de ani) apare denumirea „Super Simo”, în timp ce românca apare îmbrăcată în costum de supereroină, cu două pumnale de foc în mână.
Imaginea sugerează caracterul de luptătoare a lui Halep, care trece prin cel mai greu moment al carierei – este suspendată provizoriu, după ce a fost găsită dopată cu Roxadustat în noiembrie 2022.
4. Simona Halep as Super Simo pic.twitter.com/4tnpCGxXH9
— Bastien Fachan (@BastienFachan) May 8, 2023
Alte jucătoare de tenis sunt stilizate în moduri diferite de inteligența artificială. De exemplu, liderul mondial Iga Swiatek apare în rol de brutăriță, aluzie la faptul că le servește adversarilor „covrigi”.
Halep mai are de așteptat
Halep așteaptă și acum să fie audiată la tribunal, iar supărarea sa este foarte mare pentru această întârziere. Ea este programată pe 28 mai pentru a fi audiată.
Un avocat sportiv din India, Srinivasan Saimani, specializat pe probleme de acest fel, a explicat de ce durează atât de mult cazul tenismenei noastre.
„Nu o pot contrazice pe Simona Halep. Sunt de acord cu nemulțumirea ei, în mare parte. Chiar eu am reprezentat sportivi în probleme în care procedurile au înregistrat întârzieri semnificative de la data emiterii notificării de acuzare.
De partea cealaltă, este vorba despre un sistem supraîncărcat, care lucrează peste program pentru a gestiona numărul de cazuri anti-doping.
Reglementările prevăd includerea perioadei de suspendare provizorie în pedeapsa finală, însă asta nu compensează timpul pierdut în așteptarea deciziei, departe de antrenamente și competiții”, a spus Srinivasan Saimani, potrivit Reuters.
Srinivasan Saimani este considerat cel mai bun avocat sportiv din India.
Ashley Barty o apără pe Simona
Situația Simona Halep a atras atenția fostei jucătoare, Ashleigh Barty, bună prietenă cu românca.
Fosta jucătoare australiană Ashleigh Barty, lider WTA în perioada iunie 2019 – martie 2022, a declarat că o iubeşte şi o respectă pe Simona Halep şi îşi doreşte ca românca să aibă posibilitatea de a se apăra în cazul de dopaj care o ţine departe de teren de mai multe luni.
„O iubesc pe Simo şi o respect pe Simo. Am vorbit cu ea un pic în ultimele 12 luni, doar ca să văd cum este. Este o persoană excepţională. Sper sincer că va avea oportunitatea de a spune ce are de spus şi de a explica varianta ei, pentru că mereu există două laturi ale fiecărei poveşti. Cred că ar fi greu să găsiţi pe cineva care să nu o vrea înapoi pe teren, făcând ceea ce iubeşte, şi anume să concureze pe o scenă mare împotriva celor mai bune jucătoare din lume”, a spus Barty, potrivit The Guardian.