Super veste pentru milioane de români! Se majorează salariul minim. Ministrul Muncii a confirmat

bani lei bancnote

Sursă: Dreamstime

Super veste pentru angajații din România! Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a anunțat, miercuri, că Partidul Social Democrat (PSD) va propune în coaliția de guvernare majorarea salariului minim pe economie. Cu cât vor crește veniturile românilor?

PSD va propune majorarea salariului minim pe economie

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a anunțat, miercuri, că Partidul Social Democrat (PSD) va propune în coaliția de guvernare majorarea salariului minim pe economie până la 3000 de lei.

„PSD va propune în coaliţie majorarea salariului minim până la 3.000 de lei cu păstrare acelui mecanism de taxare a unei valori de 200 de lei. 2800 de lei vor fi taxaţi, iar 200 de lei rămân netaxaţi. Ne dorim ca în România să nu mai existe sărăcie în muncă. Într-o lună contractele transformate din part time în normă  întreagă au fost de 100.000”, a declarat, miercuri, Marius Budăi, în cadrul unui conferințe de presă care a avut loc la Neptun.

Declarația sa a fost făcută în timp ce la Palatul Victoria a avut loc o şedinţa de guvern, în care Nicolae Ciucă a vorbit despre această propunere, afirmând că, în funcţie de colectările la buget şi în urma discuţiilor în coaliţia de guvernare, va fi luată o decizie cu privire la pachetul de măsuri sociale.

De asemenea, el a vorbit și despre o propunere care prevede acordarea unor premii pentru elevii care au obţinut medalii la olimpiade internaţionale. De exemplu, elevii care vor primi medalii de bronz vor fi recompensați cu 5.000 de euro, tinerii care vor primi medalii de argint vor fi recompensați cu 8.000 de euro, iar elevii care vor primi medalii de aur vor fi recompensați cu 10.000 de euro. În plus, și profesorii lor vor fi recompensaţi.

PSD vrea majorarea pensiile: Este o prioritate pentru noi și pentru toți seniorii României

Totodată, Marius Budăi a vorbit și despre măsurile pe care intenționează să le ia Guvernul României în privința pensiilor. În prezent, se dorește majorarea pensiei minime de la 1.000 la 1.100 de lei, ceea ce ar reprezenta o creștere de 100 de lei. Această decizie va fi însoțită și de o majorare a punctului de pensie de la 1.586 de lei la 1.745 de lei.

„Vom propune majorarea pensiei minime de la 1.000 de lei la 1.100. De asemenea, vom propune creșterea punctului de pensie, o prioritate pentru noi și pentru toți seniorii României”, a precizat ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Marius Budăi a vorbit, totodată, și despre impactul bugetar al acestei decizii. Potrivit spuselor sale, creșterea pensiilor ar urma să coste bugetul de stat circa 11 miliarde de lei.