Orice mare putere domină o regiune sau chiar planeta dacă dezvoltă forţe armate dotate cu tehnică de luptă superioară calitativ. Dacă se reuşeşte o perfectă combinare între tăria trupelor şi abilitatea diplomatică, un centru de putere exercită un control de durată asupra popoarelor vecine.
Există însă o mare problemă: excesul de înarmare. Dacă autorităţile menţin prea multe unităţi militare, se poate ajunge la o prăbuşire a economiei şi consecinţele sunt grave şi neplăcute. Roma, Imperiul otoman, China sau Rusia ţaristă au cunoscut decăderea şi prăbuşirea, proces care s-a manifestat în sute de ani.
Conducerea de la Washington cunoaşte riscurile militarizării excesive şi a dus o politică foarte înţeleaptă după 1898. Efectivele trupelor de uscat şi cele ale marinei au fost menţinute la valori cât mai reduse pentru a se face economii la buget. Dacă se analizează puţin evoluţia US Navy, se ajunge imediat la concluzii interesante. Numărul de nave a sporit pentru a se face faţă concurenţei germane în prima conflagraţie mondială, dar nici nu s-au încheiat bine ostilităţile şi vapoarele vechi au început să fie casate. Nu mai aveau căutare unităţile ce foloseau şi cărbunele drept combustibil. Au ajuns o sursă ieftină de oţel special. Normal că nu era neglijată politica de proiectare a forţei la distanţă şi factorii de decizie au preferat să ordone construirea navelor capitale după un studiu temeinic şi în număr mic. Dacă se producea o eroare, nu era afectată economia.
Cuirasatul era în perioada interbelică un simbol al forţei brute şi toate marile puteri au început să construiască cetăţi plutitoare din oţel înalt aliat. Marea Britanie a ales tunuri de calibrul 356 mm pentru a putea să păstreze rangul de stăpâna mărilor. Italia, Franţa şi Germania au fost interesate de piesele de 381 mm. Experţii americani au aflat ce se pregăteşte în arsenalele secrete ale competitorilor şi au fost alese piesele de calibrul 406 mm, ideale prin puterea de foc şi prin viteza cu care puteau să fie manevrate în timpul luptelor. Japonia a ales calea superiorităţii zdrobitoare şi a apărut tunul de calibrul 457 mm. Era gigantic în raport cu concurenţa americană, dar impunea construirea unor vapoare mari şi complicate, cuirasatele din Clasa Yamato, unităţi ce nu puteau să fie multiplicate rapid în serie.
Încheierea conflictului mondial a generat o rapidă mobilizare, autorităţile de la Washington nefiind interesate să menţină efective care să toate fondurile în zadar. Au dispărut astfel cuirasatele, multe terminându-şi cariera în timpul testelor cu arme nucleare. Portavionul Saratoga, un simbol al supravieţuirii în conflict, a avut aceeaşi soartă. USS Enterprise, navă care a fost apreciată până la 20 de stele de luptă pentru realizări din Pacific, a fost trimisă la casare. Nici măcar n-a dreptul pentru păstrare ca muzeu. Armata este dominată de experţi în armament şi în economie pentru a se elimina ceea ce este vechi şi inutil.
Uniunea Sovietică a fost însă un templu al războiului şi a întreţinut mari efective militare pe care a început să le doteze cu armament standardizat de calitate. A intrat astfel în producţie tancul T-55, conceput să ia locul faimosului T-34. Industria a fost chemată să bată noi recorduri de producţie şi mândria lui Stalin a fost depăşită numeric. Nu s-a renunţat nici la modelul clasic, mai ales că putea să fie vândut aliaţilor din lagărul comunist. Cum T-55 era totuşi depăşit de către tancurile principale de luptă din lumea capitalistă, s-a trecut la producţia de mare serie de modelului T-72.
Uniunea Sovietică s-a trezit că dispune de o armată terestră pe care însă nu putea să o întreţină la standardele impuse de regulamentele moderne. Industria nu era capabilă să ofere aparatele necesare îmbunătăţirii variantelor mai vechi în raport cu evoluţia armamentului antitanc. S-a mers pe ideea că numărul contează şi astfel au apărut mase de vechituri, cosmetizate prin blindaje suplimentare sau reactive. Conflictul din Ucraina anului 2022 a demonstrat că maşinile cuirasate trebuie construite după noi principii şi pericolul reprezentat de micuţele rachete nu mai trebuie neglijat pentru că acestea sunt livrate în serie mare. Uniunea Sovietică s-a prăbuşit pentru că liderii de la Kremlin n-au ştiut să ducă o corectă politică în domeniul înarmărilor şi economia n-a mai suportat povara fiscală.
Megalomania militară naşte dezastre.