Porsche a epuizat o ediţie limitată a supermaşinii 918 Spyder, cel mai scump model al producătorului auto german, care costă 845.000 de dolari. Majoritatea maşinilor au fost cumpărate de americani.
Clienţii din Statele Unite au cumpărat 297 de automobile 918 Spyder, iar cei din Germania şi China aproximativ 100 în fiecare din cele două ţări, relatează Bloomberg.
Producţia automobilului hibrid de 845.000 de dolari a fost limitată la 918 unităţi pentru a scoate în evidenţă exclusivitatea maşinii şi a brandului.
Livrările au început în luna martie, iar directorul general al Porsche, Matthias Muller, a anticipat în iunie că ediţia va fi epuizată până la sfârşitul acestui an, el considerând că ar fi incorect ca numărul acestor maşini să fie suplimentat.
Modelul 918 Spyder, prezentat în septembrie 2013 la salonul auto de la Frankfurt, poate atinge 100 de kilometri pe oră în 2,5 secunde şi poate călători 67 de mile – 108 kilometri cu un galon de benzină – 3,8 litri. Distanţa pe care 918 Spyder o poate parcurge consumând doar un galon de benzină este mai mare decât cea de 51 de mile – 82 kilometri realizată de hibridul Prius al Toyota Motor.
Porsche, divizie a grupului Volkswagen, anticipează că începând din 2015 va putea livra pentru prima oară 200.000 de vehicule pe an, datorită cererii mari pentru SUV-ul Macan, în valoare de 49.900 de dolari, introdus pe piaţă în acest an.
În primele 11 luni ale acestui an, livrările globale ale Porsche au urcat cu 15%, la un nivel record de 169.205 automobile.