Marți este cea de a treia zi de Paște, cunoscută și sub denumirea de Marțea Albă. Toți creștinii trebuie să știe ce au voie și ce nu este indicat să facă în această zi specială.
Marțea Albă sau a treia zi de Paşti este o zi importantă din Săptămâna Luminată. În acestă zi, femeile dau de pomană vinul roşu şi pasca rămase de la Paşte.
Nu este indicat să se efectueze munci casnice, deoarece se spune că aduc ghinion. În această zi, nu se spală, nu se calcă, nu se face curat.
De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.
În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.
În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci şi colaci. În Moldova, în ziua a treia se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui.
Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile de la Paști, de Rusalii, conform crestinortodox.ro.