Cupra Ateca (Seat)

Începând din acest an spaniolii de la Seat – divizie a grupului Volkswagen – au decis să își creeze propria marcă sport. Astfel, vehiculele cu veleități sportive vor purta numele Cupra. Conform celor de la Seat, brandul Cupra a fost creat cu scopul de a cuceri un nou segment de pasionați auto, șoferii care sunt în căutarea unei reinterpretări a esenței sportivității, prin combinarea unicității, sofisticării și performanței. Primul exemplu este Cupra Ateca, varianta mai spectaculoasă a deja cunoscutului SUV Seat. Vehiculul este propulsat de un  motor TSI de 2.0 litri care dezvoltă 300 CP.

 

Škoda Fabia

Alături de modelul Kodiak L&K (Laurin & Klement), de variantele RS ale modelelor Superb și Octavia și de conceptul Vision X, cehii de la Škoda au prezentat la GIMS 2018 un facelift al modelului Fabia. În exterior se remarcă subtile modificări ale designului și blocuri optice cu LED, iar în interior panoul de bord și scaunele au fost modernizate. Gama de sisteme de asistenţă pentru şofer şi dotările „Simply Clever” au fost, de asemenea, din nou extinse, iar linia de motoare alimentate cu benzină este mai bine adaptată la segmentul în care se încadrează Fabia.

 

smart EQ forfour

Deși mulți așteptau premiera modelelor electrice EQ A și EQ C ale Mercedes-Benz, grupul Daimler a ales să prezinte la Geneva noile smart EQ fortwo și forfour. Integrate în așteptata familie EQ a grupului german, acestea sunt destinate traficului urban care are nevoie de o rapidă trecere de la modele poluante la vehicule „verzi”. Alături de cele două modele smart electrice, germanii au prezentat și un nou tip de stație de încărcare rapidă, de 22 kW, precum și un set de aplicații „smart EQ control”.

 

SsangYong Musso Pick-Up

Revenirea mărcii SsangYong în lumea bună a producătorilor cu noutăți la saloanele internaționale s-a făcut remarcată și la Geneva. După prezentarea SUV-ului Rexton, coreenii au decis să lanseze pe piață un pick-up cu numele Musso care înlocuiește Actyon Sports. Construit pe aceeași platformă cu Rexton, Musso împarte arhitectura de caroserie pe șasiu pentru a oferi un vehicul utilitar cu aptitudini în teren accidentat și o siguranță crescută mulțumită șasiului modular și sistemului de tracțiune integrală. Musso este propulsat de un turbodiesel de 2.2 litri cu o putere maximă de 181 CP și un cuplu de 400 Nm.

 

Toyota Auris

 

Aflat printre surprizele plăcute de la GIMS 2018, noul model Auris al niponilor de la Toyota a suferit modificări radicale. Pe lângă aspectul mult mai modern și atractiv, Auris va renunța parțial la motoarele termice pentru propulsia hibridă. Astfel, în noua gamă va fi diponibil un singur motor alimentat cu benzină de 1.2 litri. În schimb, vor exista două sisteme hibrid, 1.8 litri – 122 CP și 2.0 litri – 180 CP. A treia generația Toyota Auris este asamblată pe „Toyota New Global Architecture”.

Volvo V60

Construit pe platforma Scalable Product Architecture (SPA), folosită și în construcția modelului XC60 și a celor patru modele de top din seria 90, noul Volvo V60 se adresează în special familiilor, iar sistemele de propulsie includ atât motoare diesel sau alimentate cu benzină cât și variante hibrid. Lider în tehnologiile de siguranță, Volvo încearcă și impunerea unui nou sistem de utilizare denumit „Care by Volvo”. Acesta oferă accesul la o mașină printr-un abonament cu o sumă fixă lunară în locul deținerii automobilului.

Foto © RS

Detalii despre conceptele importante prezentate la Geneva International Motor Show (GIMS) puteţi găsi mâine, pe www.capital.ro

Articol publicat în Suplimentul Auto Capital distribuit gratuit împreună cu revista din 19 martie 2018.

Citeşte şi: 

SUPLIMENT AUTO CAPITAL: McLaren Senna, Mercedes – Benz Clasa A, Mercedes – Benz Clasa C, Mitsubishi Outlander PHEV, Peugeot 508, Range Rover SV Coupe

SUPLIMENT AUTO CAPITAL: Jaguar i-PACE, Jeep Wrangler, Kia Ceed, Lamborghini Huracan Performante Spyder, Lexus UX, Mazda6 Combi

SUPLIMENT AUTO CAPITAL: Ferrari 488 Pista, Ford Ka+ Active, Ford Edge, Honda CR-V, Hyundai Kona Electric, Hyundai Santa Fe

SUPLIMENT AUTO CAPITAL: Audi A6, Bentley Bentayga Hybrid, BMW X4, Bugatti Chiron Sport

Tehnologia maşinilor viitorului, ascunsă în zăpezile din Suedia

Vânzările de autoturisme noi cresc cu 33%. Majorare moderată a pieţei second-hand

SUPLIMENT AUTO CAPITAL: Robotizare accelerată