‘În ceea ce priveşte agricultura ecologică din România, dacă în 2007 suprafaţa de pe care se obţineau produse bio era de 130.000 de hectare, azi produsele se obţin de pe 450.000 hectare. Creşterea a fost posibilă atât datorită stimulentelor financiare, dar şi pieţei de desfacere generoase atât la noi, cât şi la export. Trebuie să ajutăm în continuare agricultura ecologică. Produsele bio româneşti sunt apreciate pe piaţa din Germania, Franţa etc’, a afirmat Constantin.
Potrivit şefului MADR, numărul operatorilor care activau pe piaţa produselor ecologice a ajuns, în 2013, la 15.000, în creştere cu peste 8.000 comparativ cu rezultatele din 2007.
‘Dacă în 2007 existau mai puţin de 3.000 de operatori în agricultura ecologică, în acest an numărul lor a ajuns la 15.000. Există şanse de creştere, până la sfârşitul anului, la 20.000 de operatori. Ministerul Agriculturii trebuie să se adapteze la această creştere. În acest sens, vă spun că, dacă în 2010, ajutoarele pe suprafaţă acordate operatorilor bio a fost de două milioane de euro, în 2012-2013 suma a ajuns la şapte milioane de euro’, a spus ministrul Agriculturii.
Daniel Constantin a menţionat, totodată, că viitoarea Politică Agricolă Comună /PAC/ va fi mai verde ca niciodată, ţinând cont de faptul că un sfert din alocarea financiară 2004-2020 trebuie să fie destinată măsurilor de agro-mediu.
‘Viitoarea PAC este verde şi reprezintă un îndemn pentru autorităţile naţionale. Practic, 25% din viitoarea alocarea financiară de peste şapte miliarde de euro, trebuie să meargă pe măsuri de agro-mediu. Viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală va avea, în afară de măsuri clasice, trei subprograme importante: pentru ajutorarea producătorilor de lapte, un program pentru zona de pomicultură şi unul dedicat zonei submontane, având în vedere recomandarea Comisiei Europene. În viitoarea formă de sprijin acordată României, am făcut solicitarea în Consiliul de Miniştri să facem plata pe suprafaţă şi după 2014. Această plată este condiţionată de existenţa unor condiţii agricole prietenoase cu mediul. Un fermier poate primi plata integrală sau mai puţin cu 30%, numai dacă respectă condiţiile prietenoase cu mediul’, a explicat ministrul Agriculturii.
Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică Bio-România au organizat, miercuri, o conferinţă dedicată Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită la nivel global în data de 5 iunie, sub sloganul ‘Gândeşte-Mănâncă-Salvează!’. AGERPRES