Potrivit unui comunicat al PRO AGRO, Ministerul Mediului a organizat joi o întâlnire pentru a dezbate problemele întâmpinate în acest sector la care au participat 15 reprezentanţi din organizaţiile membre ale federaţiei din sectoarele cele mai afectate (legume-fructe, vin, carne) etc.
"Federaţia Naţională PRO AGRO a constatat că nu s-a desprins din partea autorităţilor publice centrale prezentarea unei soluţii legale de îndreptare a inechităţilor legislative, cu toate că propunerile noastre au fost pertinente şi în concordanţă cu respectarea prevederilor legale naţionale şi comunitare şi anume: modificarea cuantumului suprataxei de 2 lei/kg ambalaj stabilite prin OUG 196/2005 modificată de OUG 31/2013 similar altor state UE vecine (Ungaria – 0,27 lei)", se menţionează în comunicatul federaţiei.
De asemenea, PRO AGRO a solicitat regândirea întregului sistem de reciclare în care să se stabilească responsabilităţile pentru fiecare actor implicat în procesul de punere pe piaţă – colectare – selectare – reciclare – verificare – control.
Federaţia a cerut prorogarea termenului de 25 ianuarie la care se emit deciziile de plată în sarcina producătorului până la o dată rezonabilă la care să existe o evaluare a volumului de ambalaje reciclate în 2015 şi a unui nou mecanism de punere în aplicare începând cu 2016.
Nu în ultimul rând, se doreşte crearea unui grup de lucru în cadrul căreia să fie cooptaţi toţi actorii, începând cu operatorii economici care pun pe piaţă ambalaje, cât şi reciclatori, autorităţi ale administraţiei publice locale care colectează, alături de reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi instituţiilor coordonate, pentru a se elabora un proiect de act normativ care să ţină cont de specificitatea României şi identificarea unor resurse bugetare pentru implementarea unor măsuri de stimulare şi încurajare a reciclării de către consumatorul final.
În acest sens, PRO AGRO va reveni cu o nouă adresă către Guvernul Cioloş, în care va solicita cu celeritate organizarea unei întâlniri înaintea datei de 25 ianuarie, din care să rezulte o soluţie juridică prin care se va evita intrarea în colaps a anumitor sectoare din industria agroalimentară românească, "deoarece este nevoie vitală de o decizie politică".
"În orice caz, operatorii economici care au ales soluţia prevăzută în lege de a transfera responsabilitatea către OTR-uri vor fi dublu taxaţi începând cu 25 ianuarie, dacă nu se ia o măsură, pe de o parte prin achitarea contractului către organizaţiile de preluare a responsabilităţilor de transfer (OTR-uri), iar pe de altă parte de către AFM, prin achitarea penalităţilor de 2 lei fără, însă, ca obiectivul final pe care România şi l-a asumat în faţa Comisiei Europene, de a recicla un anumit procent de ambalaj pus pe piaţă, să fie atins. În cazul în care instituţiile din România nu vor face demersurile legale necesare salvării producătorilor din sectorul agroalimentar românesc, ne rezervăm dreptul de a sesiza instituţiile europene abilitate în acest sens pentru a evita obligarea producătorilor să suporte suprataxarea doar pentru că au respectat legea", se mai menţionează în comunicat.
La rândul ei, Federaţia Romalimenta, care a participat la întâlnirea cu conducerea Ministerului Mediului, consideră că este necesară o Ordonanţă de Urgenţă care să reglementeze abrogarea plăţii contribuţiei pentru lunile noiembrie – decembrie 2015 în cazul operatorilor alimentari care au avut contracte valide cu operatorii de transfer de responsabilitate şi regândirea cuantumului contribuţiei pe baza unor criterii financiare şi obiective, astfel încât să devină rezonabilă, echitabilă şi nediscriminatorie.
Pe termen lung, Romalimenta solicită revizuirea legislaţiei din domeniu pentru întregul lanţ valoric de gestionare a ambalajelor, în aşa fel încât să existe responsabilităţi financiare şi operaţionale clare pentru fiecare parte a sistemului.
"În lipsa acestor măsuri, plata contribuţiei va însemna mărirea costurilor şi, implicit, a preţului alimentelor noastre, scumpirile putând ajunge în cazul unor categorii (apa minerală, conserve fructe – legume, lapte etc.) şi la 30% faţă de nivelul actual. Ceea ce este la fel de grav, dacă nu ieşim din blocaj, România va rămâne departe de ţinta de reciclare, adică infringement, adică o amendă de 200.000 euro/zi (MMAP). Populaţia va fi cea care va achita ambele note de plată. Industria alimentară, pe de altă parte, va consemna noi insolvenţe şi falimente şi, per ansamblu, scăderea competitivităţii faţă de producătorii din afară, care nu plătesc contribuţii la acest nivel, dar şi faţă de economia neagră, care nu plăteşte taxe, în afara celor de protecţie", a precizat preşedintele Romalimenta, Sorin Minea.
Ministerul Mediului a organizat, joi, o întâlnire pentru a dezbate problemele întâmpinate în acest sector, la care au participat 15 reprezentanţi din organizaţiile membre ale PRO AGRO din sectoarele cele mai afectate (legume-fructe, vin, carne), dar şi producătorii de bere, reprezentanţii singurei fabrici de sticlă din România, reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, ai organizaţiilor de preluare a responsabilităţilor de transfer (OTR), ai Asociaţiei Române pentru Managementul Deşeurilor, Asociaţiei pentru Coordonarea şi Managementul Ambalajelor şi Asociaţiei Reciclatorilor, alături de ministrul Mediului, Cristina Paşca Palmer, de secretarul de stat Corina Lupu, de directori ai agenţiilor care se ocupă de aceste aspecte şi de alţi reprezentanţi cu funcţii de conducere.
AGERPRES