Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, susţine impozitarea suplimentară a terenurilor agricole nelucrate, dar această măsură este una cu implicaţii policitice şi ar putea fi discutată la începutul toamnei în Guvern.
„Impozitarea suplimentară a terenurilor agricole nelucrate este la stadiul de discuţii. Am discutat-o informal atât la noi în minister, cât şi cu Ministerul Finanţelor. Fiind o măsură de impozitare, nu poate fi propusă de noi ca proiect de act normativ, ci de către Ministerul Finanţelor”, a spus Dumitru.
Proprietarii de terenuri arabile situate în extravilan plătesc un impozit anual cuprins între 36 de lei şi 43 lei pe hectar, banii ajungând la bugetele locale.
„Eu cred că este o măsură pe care trebuie să o luăm, altfel nu vom rezolva niciodată problema terenurilor nelucrate. Aceasta este însă o măsură politică, care va fi discutată în coaliţie. Va fi o decizie politică”, a adăugat ministrul.
Aproximativ două milioane ha de pământ nelucrat
Dumitru a precizat că, potrivit datelor APIA, în România sunt peste 560.000 de hectare de teren nelucrate, dar că există estimări potrivit cărora suprafaţa ar fi de două milioane de hectare.
„Dacă am lua o medie de un milion de hectare şi ele ar fi lucrate şi ar avea o producţie medie de 2,6 tone pe hectar de grâu, ar însemna 2,6 milioane de tone. La un preţ minim de 100 de euro pe tona de grâu s-ar putea obţine o producţie de 260 de milioane de euro. Aceste terenuri sunt o sursă suplimentară de venit şi pentru fermieri, şi pentru buget, pe care nu o folosim”, a încheiat ministrul Agriculturii.
Băsescu şi Vlădescu susţin impozitarea
Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat la începutul lunii februarie că persoanele care au terenuri agricole, dar nu le folosesc, ar trebui să fie penalizate şi să plătească un impozit suplimentar.
Şi preşedintele Traian Băsescu a vorbit, la începutul lunii mai, despre „evaziunea” din agricultură, arătând că în ultimii zece ani statul a acordat subvenţii „de 30 de miliarde” în agricultură şi a avut încasări de „400 de milioane”, iar în acelaşi timp se acordă subvenţii pentru terenurile nelucrate.
„Vor mai fi şi multe alte măsuri pe care trebuie să le ia Guvernul, cum ar fi unele analize cu privire la impozite”, a spus Băsescu, arătând, ca exemplu, că statul plăteşte o subvenţie de 135 de euro pentru fiecare hectar de teren agricol, iar impozitul plătit de proprietar pentru suprafaţă este de 35 de lei.
Suprafaţa agricolă a României este 14,7 milioane de hectare, din care 9,4 milioane de hectare reprezintă terenuri arabile.