Ana POPESCU, Avocat de drept penal, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Pe măsură ce trece timpul, constatăm tot mai des cât de puţin se schimbă tendinţa legiuitorului de a oferi cu pipeta protecţia drepturilor procesuale de care trebuie să beneficieze fiecare subiect de drept
Subliniam într-un număr anterior libertatea de care se bucură organele de urmărire penală în activităţile de supraveghere tehnică (în principal activităţile de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor) şi, în acest context, nu putem să nu observăm lipsa oricărei transparenţe, chiar ulterioară soluţionării cauzei, cu privire la maniera de utilizare a acestor metode de cercetare.
De exemplu, am constatat recent faptul că într-un dosar penal nu pot fi verificate în vreun fel indiciile sau probele pe baza cărora au fost obţinute şi ulterior prelungite mandatele de supraveghere tehnică. Referatul pe baza căruia Parchetul solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi emiterea unui mandat de supraveghere tehnică se întemeia strict pe un proces-verbal de sesizare din oficiu, reţinându-se o serie de elemente de fapt privind săvârşirea unei infracţiuni. Ulterior studierii documentelor din dosar, am observat faptul că susţinerile Parchetului nu beneficiau de niciun suport probator, nefiind indicată modalitatea în care organele de urmărire penală au reuşit să stabilească veridicitatea informaţiilor prezentate.
Obligaţiile procurorului
Cu privire la modalitatea de sesizare din oficiu a organelor de urmărire penală, legea impune respectarea regulii de a se încheia un proces-verbal, însă procurorul nu este obligat a detalia care sunt indiciile pe care le deţine cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.
Judecătorul a admis solicitarea Parchetului, pe baza unor expuneri teoretice generale, fără o apreciere concretă privitoare la elementele de fapt descrise de către procuror sau la motivele pentru care s-ar impune o asemenea imixtiune în viaţa privată a persoanelor cu privire la care supravegherea tehnică a fost încuviinţată.
Încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi este în atare cazuri definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac şi neputând fi contestată ulterior în cadrul procedurii de cameră preliminară, în momentul în care se pune în discuţie analizarea legalităţii sesizării instanţei şi administrării probelor în faza de urmărire penală.
Legiuitorul condiţionează atât emiterea, cât şi prelungirea unui mandat de supraveghere tehnică de prezentarea unor motive temeinic justificate. În temeiul acestora, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate aprecia cu privire la existenţa suspiciunii rezonabile legate de pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, proporţionalitatea măsurii raportată la drepturile şi libertăţile fundamentale şi motivele ce ţin de celeritatea procedurilor ori de siguranţa desfăşurării anchetei pentru care sunt necesare măsurile de supraveghere tehnică.
Or, din moment ce lipsesc din dosar atât procesul-verbal de sesizare din oficiu, cât şi datele avute în vedere de către organele de urmărire penală la momentul solicitării emiterii mandatelor de supraveghere tehnică, este imposibil a determina dacă au fost îndeplinite condiţiile impuse de către legiuitor, fapt apt pentru a ridica numeroase suspiciuni cu privire la legalitatea întregii anchete penale.
Totodată, chiar dacă este evident faptul că judecătorul de drepturi şi libertăţi nu a analizat nicicum respectarea cerinţelor legale, prezentând o analiză formală şi deloc orientată spre obiectul dosarului penal, nu există un remediu procesual imediat. Ca atare, într-un dosar penal în care acuzaţiile se sprijină tocmai pe mijloacele de probă obţinute ca urmare a emiterii în mod nelegal a unor mandate de supraveghere tehnică, vom constata cu regret că probele rămân câştigate cauzei.
Erori în emiterea mandatelor
Într-un alt dosar penal, convorbirile telefonice ale unei persoane au fost interceptate mai multe zile, în baza unui mandat emis din eroare pe numele unei alte persoane, dar cu privire la numărul de telefon al celei dintâi. Deloc de ignorat este faptul că persoana interceptată din greşeală avea calitatea de avocat.
Articolul 145 din Codul de Procedură Penală prevede faptul că, după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa, persoana supravegheată având dreptul de a lua cunoştinţă, la cerere, de conţinutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere tehnică efectuate. De asemenea, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică.
Astfel, se pune problema dacă o persoană care nu este menţionată în cuprinsul mandatului de supraveghere tehnică, dar al cărei număr de telefon este vizat prin măsura de supraveghere, face parte dintre persoanele cărora li se adresează dispoziţiile articolului anterior menţionat.
În speţa noastră, procurorul de caz a apreciat că interceptarea, timp de mai multe zile, a convorbirilor telefonice ale unui avocat nu conferă dreptul acestei persoane de a fi informată cu privire la această împrejurare. Dacă a fost din greşeală, nu se pune! Atâta timp cât nu rezultă vreun proces-verbal de sesizare din oficiu.