Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer este cel mai bine plătit sportiv din lume în 2020, cu 106,3 milioane de dolari (95,5 milioane de euro), potrivit unui clasament întocmit de revista americană Forbes. Este pentru prima dată când un jucător de 38 de ani se situează în fruntea clasamentului, graţie în special parteneriatului recent cu marca japoneză de textile Uniqlo, care îi asigură venituri în valoare de 300 milioane de dolari pe 10 ani.
Deţinătorul celor mai multe trofee de Mare Şlem (20) datorează poziţia fruntaşă contractelor sale de publicitate şi parteneriatelor private, care i-au asigurat venituri de 100 de milioane între 1 iunie 2019 şi 1 iunie 2020, perioada luată în considerare de realizatorii clasamentului. Restul, de 6,3 milioane de dolari, provine din câştigurile sale în circuitul ATP.
Federer este al doilea sportiv după Tiger Woods care a trecut pragul de 100 de milioane de dolari din venituri din publicitate pe parcursul unui an. Pe locul secund se află fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo (Juventus Torino), care a câştigat 105 milioane de dolari în ultimele douăsprezece luni, iar pe locul trei, argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), cu 104 milioane de dolari.
Pe locurile următoare se situează fotbalistul brazilian de la PSG, Neymar (cu 95,5 milioane de dolari) şi jucătorul vedetă de la echipa de basket Los Angeles Lakers, LeBron James (88,2 milioane de dolari). La feminin, cel mai mult a câştigat în ultimul an jucătoarea de tenis japoneză Naomi Osaka, 37,4 milioane de dolari, care însă ”la general” se află abia pe locul 29.
În 2019, Federer a avut venituri în valoare de 93,4 milioane de dolari, o creştere importantă faţă de anul 2018, când a încasat 77,2 milioane de dolari.
Carantină în vilă de 7 milioane de euro
În perioada de carantină impusă de pandemia cu noul coronavirus, Roger Federer s-a refăcut la locuinţa sa de pe malul lacului Zurich, împreună cu soţia Mirka şi cei patru copii ai cuplului (două perechi de gemeni).
Vila de lux cu 3 etaje, în care elveţianul şi familia sa s-au mutat în 2014, a costat 7 milioane de euro şi a fost proiectată după cele mai avangardiste standarde, cu terase largi cu vedere la lacul Zurich, precum şi cu o cupolă de sticlă care acoperă livingul.