Deşi greu cuantificabile în acest moment, efectele trecerii sistemului bancar romånesc la Normele Basel II s-ar putea reflecta într-un mai mare apetit al băncilor pentru acordarea de credite ipotecare şi de credite de nevoi personale garantate cu ipotecă.

După cum a explicat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, în cadrul seminarului EUCOFILE, organizat de BNR şi Asociaţia Romånă a Băncilor, „scăderea ponderilor de risc ale băncilor pentru creditele ipotecare, ar putea să se traducă într-o îndulcire a împrumuturilor şi nu într-o limitare a acestora“.
Din ianuarie 2007, sistemul bancar romånesc ar trebui să aplice normele Basel II, cu amendamentul că există şi un termen de graţie de un an. Conform noilor Norme, ponderile de risc aplicate de bănci la adecvarea capitalurilor proprii scad la 35% pentru creditele ipotecare şi la 50% pentru creditele de consum ale persoanelor fizice şi ale IMM-urilor. Aplicarea acestor norme va genera un surplus de capital pentru băncile comerciale, surplus care ar putea fi orientat către finanţarea achiziţionării şi construcţiei de locuinţe.
Cu toate acestea, băncile sunt reticente în a se pronunţa asupra acestui efect din cauza restricţionărilor impuse de banca centrală în privinţa gradului de îndatorare a persoanelor fizice.
Cum limita de 300% din fondurile proprii impusă pentru creditarea în valută a fost recent eliminată, este de aşteptat ca împrumuturile în valută să capteze atenţia majoritară a băncilor şi chiar să conducă la o reducere de costuri ale acestora.

Totuşi, aşa cum explică Răzvan Munteanu, vicepreşedinte Raiffeisen Bank: „Norma 11 (prin care se restricţiona creditarea în valută) a avut doar un efect marginal asupra pieţei. Nu a făcut altceva decåt să echilibreze creditarea în lei cu cea în valută“. Cum implicaţiile aplicării Normelor Basel II sunt mult mai multe decåt simpla scădere a ponderilor de risc, „nu este de aşteptat să vedem implicaţii majore în evoluţia pieţei împrumuturilor de anul viitor. Totul va depinde foarte mult de BNR“. Mihai Bogza, preşedinte Banc Post, susţine că „este prematur să ne pronunţăm asupra evoluţiei pieţei din perspectiva Basel II. Efectul ar putea fi doar unul marginal“.

Ceva mai optimistă, Carmen Retegan, preşedinte Domenia Credit, susţine că acest surplus de capital al băncilor comerciale şi al instituţiilor financiare nebancare se va reflecta în finanţarea segmentului locativ. „Este un lucru foarte bun pentru instituţiile de finanţare, care ar putea duce la o creştere per total a acestei pieţe“, spune Carmen Retegan. Bineînţeles, limitarea gradului de îndatorare pe familie rămåne în continuare o problemă, dar faptul că legislaţia bancară romånească începe să se armonizeze cu cea din UE îndreptăţeşte speranţa finanţatorilor că normele BNR ar putea fi ridicate în a doua parte a anului viitor. „Deja se simte o agresiune pe piaţa creditelor ipotecare“, spune Retegan. Previziunile Domenia Credit pentru 2006 se îndreaptă către o valoare de 1,2 miliarde euro a creditelor ipotecare nou acordate, creşterea fiind de 32%. Faptul că băncile vor avea mai mulţi bani pentru împrumuturile persoanelor fizice se va reflecta cu siguranţă în mediul concurenţial dintre bănci şi ar putea conduce la o uşoară scădere a costurilor împrumuturilor.

Un aspect şi mai interesant este faptul că Basel II introduce noi norme de stabilire a ratingurilor celor care solicită împrumuturi. Acestea vor avantaja în special companiile, dar şi persoanele fizice care solicită împrumuturi mai mari de 100.000 de euro. În cazul în care clientul este nemulţumit de evaluarea pe care i-a făcut-o banca şi doreşte dobånzi mai mici la împrumuturi, el poate apela la serviciile uneia dintre agenţiile de rating care vor fi acreditate începånd de anul viitor. 

Dobånzi mai mici la valută

10-251-06_razvanmunteanu_c.jpg

 «Introducerea normelor Basel II nu va avea un impact vizibil asupra modului de operare a băncilor comerciale. Am putea avea însă o dobåndă nominală mai mică la creditele în valută.»

Răzvan Munteanu, vicepreşedinte Raiffeisen Bank

Costuri mai mici

10-250-06_carmenretegan_rp.jpg

«În mod normal, scăderea ponderilor de risc ar trebui să ducă la o favorizarea a acordării mai multor credite ipotecare şi chiar la o scădere a dobånzilor în ambele valute la împrumuturi.»

Carmen Retegan, preşedinte Domenia Credit

10-252-06tabel.jpg