Un cuplu făcut celebru de o emisiune a Antenei 1, care a atras milioane de români în faţa micilor ecrane, dar a generat şi numeroase controverse, nu va mai apărea pe sticlă. Anunţul-surpriză a venit chiar de la prezentatoarea emisiunii.
Mirela Vaida, prezentatoarea emisiunii Acces Direct de pe Antena 1, a făcut luni un anunţ care a şocat întreaga Românie: celebrii şi controversaţii Vulpiţa şi Viorel nu vor mai apărea în sfârşit la televizor!
“Astăzi, după aproape opt luni, poate mai bine, de Vulpiţa şi Viorel, pot spune oficial că serialul s-a încheiat. Se bucură şi cameramanii. Dar să mă întrebaţi pe mine ce mă bucur!
Vă spun sincer de ce mă bucur. Mă bucur dintr-un mare punct de vedere. Odată, că ce e mult e prea mult. Nu daţi cu pietre, asta mi-e meseria, asta trebuie să fac. Dar şi dumneavoastră v-a plăcut!
Însă în weekend a venit doamna Ilinca și i-a luat cu trenul și a spus ‘Hai acasă!’ ‘Păi amândoi?’ ’Amândoi! Veronico, vii şi tu. Am vorbit cu nea Dumitru, te iartă, te primeşte. Haideţi acasă, copilul are nevoie de voi, cică de două zile plânge de dorul mamei şi-al tatălui’.
Chiar au plecat, o să-i vedeţi, poate o să mai posteze şi-o să vă ţină la curent. S-au dus de bună voie. Mă bucur că s-au întors acolo unde copilul îi aşteaptă, unde copilul trebuie dat la grădiniţă. S-au întors acolo de unde au plecat şi unde au masă, casă, soacră care să le spele, să le calce.
Au niște bani puși deoparte, au avut parte de-o experienţă cu bune, cu rele. N-au pierdut nimic. Au văzut şi un alt mod de viaţă, şi-au mai schimbat nişte standarde”, a spus Mirela Vaida în ediţia de luni a emisiunii Acces Direct.
Pe 23 iulie, Vulpiţa şi Viorel au fost confirmaţi cu COVID-19 şi au intrat în carantină
Spre finalul lunii iulie, Vulpiţa şi Viorel au fost confirmat cu noul coronavirus. Mirela Vaida a povestit şi cum s-a aflat că Veronica şi Viorel Stegaru au COVID-19. Veronica a fost recent în vizită acasă, la Blăgeşti, în judeţul Vaslui. La întoarcere nu a prezentat vreun simptom, însă echipa de la Acces Direct i-a făcut oricum ei şi soţului câte un test de coronavirus, iar ambele au ieşit pozitiv.
“Veronica s-a întors de la Blăgești. A plecat din București, aici unde erau mereu supravegheați. La noi se respecta cu strictețe toate regulile impuse. (…) Veronica nu a făcut febră, iar soțul ei s-a simțit bine. Pentru ca lucrurile să fie foarte clare, producătorii de la Acces direct s-au gândit să le facă un test, iar acesta a ieșit pozitiv la soții Stegaru”, a mai precizat atunci Mirela Vaida.