Dacă Apple vrea să își mențină cota de piață, trebuie să găsească o modalitate prin care să vândă telefoane mai puțin scumpe către acești consumatori.
Spre deosebire de Statele Unite, unde marii distribuitori acordă subvenții la vânzarea de iPhone, în piețe în curs de dezvoltare precum China și India, consumatorii plătesc prețul întreg pentru aceste telefoane. Cel mai adesea, ei nu își pot permite un iPhone.
Acest lucru a ajutat Android să își majoreze cota de piață.
Analiștii cred, în mare parte, că Apple intenționează să fabrice un iPhone ieftin pentru a câștigă ceva cotă în aceste piețe.
Privind înapoi la momentul în care Tim Cook tocmai fusese numit director operațional (COO) al Apple, și nu CEO (director general executiv), el i-a spus analistului Toni Sacconaghi că vrea ca Apple să fie pentru “toată lumea”, nu “doar pentru bogați”. Părea că el are în vedere un iPhone ieftin.
Doi ani mai târziu, nu avem încă un iPhone ieftin. iPhone 4 este mai puțin scump decât iPhone 5, dar nu este îndeajuns de ieftin pentru a face din Apple un jucător în piețle emergente.
Într-o nouă notă, analistul Peter Misek scrie că “există o bună șansă” pentru ca Apple să introducă din iunie 2013 “low-cost iPhone”, atunci cnd va lansa iPhone 5S. Acest telefon este destinat a fi pre-plătit și pentru piețele emergente, în special în Asia, spune Misek.
“Verificările noastre indică faptul că un model low-cost ar putea fi un iPhone 4 retehnologizat, cu un modem ajustat, procesor pentru aplicații, etc. Foxconn are deja un lanț de aprovizionare pentru o capacitate crescută la 200.000-300.000 de unități pe zi”, adaugă analistul.
În primul rând, analiștii preconizează un iPhone pre-plaătit de câțiva ani, dar acesta nu a apărut. "Vom crede când vom vedea", scriu cei de la Business Insider.
În al doilea rând, și asta ar putea explica punctual de mai sus, Misek spune că un iPhone ieftin nu va crește vânzările Apple sau câștigurile pe acțiune (EPS – Earnings per share).
“Vedem un impact financiar modest pentru Apple din partea lansării unui iPhone ieftin, în principal din cauza ratei mari de canibalizare. Credem că cel mai probabil scenariu va fi de creștere a cotei de piață în unități, dar veniturile și câștigurile pe acțiune vor rămâne în mare parte neschimbate.”, a explicat Misek.
SURPRIZĂ: Apple ar putea lansa un iPhone ieftin în iunie
11 decembrie 2012, 16:03
Ultima modificare în 11 decembrie 2012, 18:03
Apple se confruntă cu noi provocări pentru afacerea iPhone. Un nou val de creștere pentru piața smartphone-urilor este de așteptat să vină din partea țărilor în curs de dezvoltare, acolo unde iPhone e considerat prea scump pentru consumatori, scrie Business Insider.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- O „secretară virtuală” a câștigat la hackathonul ZiHack 2012
- Kaspersky Lab previzionează amenințările pentru 2013
- Studiu: Consumatorii îmbină cumpărăturile făcute direct din magazin cu cele online
- Hărţile rutiere de la Apple pot fi periculoase
- GOOGLE şi-a schimbat logo-ul pentru matematiciana Ada Lovelace
- e-România, proiectul de jumătate de miliard de euro, a murit. Cu ce va fi înlocuit
- VIDEO Parbrizul care oferă şoferilor informaţii din trafic şi noutăţi de pe Facebook
- Apple și Google se unesc și sunt dispuse să plătească peste 500 milioane de dolari pentru patente Kodak
- Cât timp petrecem pe internet în fiecare lună
- Rusia a lansat un satelit de telecomunicații pentru Gazprom