Partidul România Noastră l-a desemnat, sâmbătă, într-un Congres desfășurat la Alba-Iulia, candidat la alegerile prezidențiale din 2019 pe liderul formațiunii, Gheorghe Funar.
Funar a mai candidat la alegerile prezidențiale în 1996, din partea PUNR, și a obținut 3.22% din voturi (407.828 de voturi). Acesta a candidat și în 2014 la alegerile prezidențiale, ca independent, și a obținut 0,47% din voturi (45.405 de voturi).
Gheorghe Funar a fost primarul municipiului Cluj-Napoca timp de 12 ani, din 1992 până în 2004.
Acesta s-a remarcat printr-o politică naționalistă și multiple gesturi și declarații anti-UDMR.