Fostul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a clasat pe primul loc la selecţia organizată de comisia de specialişti, care a transmis lista primilor trei clasaţi după interviul de la finalul săptămânii trecute.

Bogdan Mateescu, judecător CSM, transmite că este mândru că un magistrat român este primul nume de pe lista pentru funcția de procuror șef al Parchetului European.

„Sunt mandru ca un magistrat roman, Laura Codruta Kovesi, este primul nume de pe lista, intr-o ordine de preferinta, intocmita de o comisie de selectie alcatuita din experti independenti, pentru inalta demnitate de procuror european”, a scris magistratul pe Facebook, citat de stiripesurse.ro.

Laura Codruta Kovest este prima pe lista de trei nume trimisă Parlamentului European și Consiliului UE, urmată de Jean – Francois Bohnert, din Franța, si Andres Ritter, din Germania.

Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, reacţionează la selectarea Laurei Codruţa Kovesi pe lista scurtă de trei procurori din care va fi ales viitorul procuror european. Ministrul afirmă că îşi va informa omologii din statele UE despre abuzurile comise de fosta şefă a DNA.