Formația de fotbal australian, Port Adelaide, a anunțat că fostul antrenor al Simonei Halep a fost cooptat în conducerea clubului.
„În numele conducerii şi a întregului club suntem fericiţi că Darren Cahill a acceptat invitaţia clubului Port Adelaide. Să fiu sincer, eram interesat de aducerea lui Darren Cahill de ceva timp, iar acum a venit timpul. Desigur, toţi ştim pasiunea pe care Darren o poartă clubului Port Adelaide, fiind crescut aici şi fiind brand ambassador în ultima perioadă”, a declarat David Koch, președintele clubului de fotbal australian.
La rândul său, Darren Cahill a spus că este onorat pentru această nouă postură și este convins că poate aduce un plus clubului.
„Consider că pot adăuga o mare valoare conducerii clubului şi abia aştept să încep să mă implic. Nu am nicio îndoială că gruparea se îndreaptă în direcţia corectă, atât pe teren, cât şi în afara lui, şi este foarte captivant să fiu implicat din această calitate. Am fost aproape de David Koch de ceva timp și acum pare momentul potrivit să accept această provocare la clubul pe care-l iubesc. Am crescut iubind acest club și, chiar dacă am fost departe mai mulți ani și în cealaltă parte a lumii, întotdeauna am urmărit evoluția clubului cu un mare interes”, a spus Darren Cahill, potrivit DigiSport.