Emisiunea "Neața cu Răzvan și Dani" continuă și anul acesta pe Antena 1, ba chiar timpul alocat acesteia crește și asta pentru că "Prietenii de la 11" iese din grilă. Florin Ristei a decis să se preocupe mai mult de proiectele sale muzicale și să lase pentru moment cariera de prezentator tv. Dar nu numai el păresește Antena 1, ci și Flavia Mihășan.
Asistenta TV, care este alături în fiecare dimineață de Răzvan și Dan va intra în curând în concediu de maternitate, iar producătorii i-au găsit deja o înlocuitoare pe măsură. Este vorba despre frumoasa Ramona Olaru, fosta asistentă de la Prietenii de la 11. Informața a fost aflată, pe surse, de jurnaliștii de la Revista Viva. Rămâne de văzut dacă se va confirma.
Diana Munteanu va rămâne alături de Antena 1 și va putea fi urmărită în alte proiecte ale trsutului. Și Simona Gherghe va intra în curând în concediu de maternitate, așa că nu este exclus ca ea să fie înlocuită chiar de colega care a rămas fără proiect pentru că Florin Ristei a decis să ia o pauză de la cariera în televiziune.