eMAG lansează la vânzare, de Black Friday 2015, lingouri de aur de 24 karate și monede de aur de 22 karate, cu un discount de 10%, față de costul total al produsului respectiv, afișat în ziua precendentă campaniei, la ghișeele sucursalelor Piraeus Bank. Valoarea totală a produselor din ofertă este de peste 1,5 milioane lei, iar valoarea totală a reducerii aplicate produselor, de peste 150.000 lei.
„În fiecare an, de Black Friday, am adus în ofertă un produs inedit, care să arate că online se poate vinde și cumpăra orice. Am vândut în premieră autoturisme și carburanți, iar anul acesta, prin parteneriatul cu Piraeus Bank, vom avea în ofertă lingouri de aur, în continuare una dintre cele mai stabile monede de schimb de pe piețele internaționale”, declară Iulian Stanciu, CEO eMAG.
Lingourile sunt de 5, 10 și 20 grame, iar monedele de 7.9881 grame și pot fi cumpărate de pe siteul eMAG exclusiv cu cardul. Fiecare client poate cumpăra lingouri sau monede, pe care le adaugă în coș, ca și în cazul oricărui produs. În ceea ce privește mecanismul de cumpărare, clienții vor primi automat un mesaj imediat după plasarea comenzii. După achiziționarea produselor, clienții vor fi contactați de consultanții băncii Piraeus pentru a stabili pașii următori.
Toți cei care au achiziționat lingourile din cadrul ofertei de Black Friday au posibilitatea de a ridica produsele de la sucursalele băncii sau de a le păstra în custodia băncii în anumite condiții.
Aurul în statistici
· 174.100 tone reprezintă cantitatea de aur tranzacționată sub forma diferitelor produse (aur fizic, cont de aur, contracte futures, ETFs – exchange traded funds);
· 60% reprezintă procentul din cantitatea totală de aur transformată în bijuterii în prezent;
· 31.793 tone este cantitatea totală a rezervelor băncilor centrale, cei mai importanți deținători oficiali de aur din economie;
· 35 este poziția pe care o ocupă România între băncile centrale ale lumii cu dețineri de 103.7 tone aur, reprezentând 9,1% din totalul rezervelor valutare, conform datelor publicate de World Gold Council în mai 2014.
Oferta eMAG de Black Friday
În ziua celor mai multe reduceri din an, eMAG va oferi reduceri în valoare de peste 100 de milioane de lei. Reduceri de până la 80% vor fi aplicate la 650.000 de produse, din cea mai diversificată gamă de produse din ofertă: televizoare, telefoane mobile, laptopuri, electrocasnice, produse de îngrijire personală și cosmetice, produse pentru casă şi grădină, cărţi, articole sportive, produse pentru copii, produse pentru mașină.
In ziua de vineri, 20 noiembrie, clienții eMAG pot cumpăra mașini de spălat la prețul de 599 de lei, scaune de birou la 49 de lei, anvelope de iarnă pentru Dacia Logan la 99 de lei, iPhone 6S la 1.999 de lei, consola Microsoft Xbox ONE + Joc FIFA 16 cu 999 de lei, iPad Mini 2 Space Gray la 699 de lei, apă de toaletă CK unisex la 79 de lei și Ceas de dama Michael Kors la 499 de lei