Moneda europeană devine ușor, ușor monedă de siguranță pentru investitorii care în urmă cu numai trei ani o împingeau aproape de marginea prăpastiei, scrie Bloomberg.
Corelația la 90 de zile între variațiile euro și un index de obligațiuni protecție la risc al Citigroup a revenit în teritoriul pozitiv pentru prima dată din noiembrie 2008, ceea ce înseamnă că euro câștigă favorurile investitorilor în condițiile în care ppercepția lor legată de turbulențe în piețele financiare crește.
Managerii fondurilor de risc și alți speculatori sunt în cea mai mare parte optimiști în privința euro (pariind pe creșterea monedei europene) începând cu 2011, conform datelor Comisiei americane pentru tranzacționarea contractelor la termen (CFTC).
În timp ce președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi a spus ieri că riscurile pentru creșterea economică a zonei-euro rămân, iar euro a căzut la minimul ultimelor șase săptămâni față de dolar, investitorii sunt încrezători că regiunea va ieși din cea mai de duratăă recesiune și din criza datoriilor suverane.
Aceasta face din euro o monedă de refugiu pentru traderi fugind de pe monedele ecoonomiilor emergente care nu au coontribuit la revenirea globală.