Vești bune pentru cei care așteaptă cu nerăbdarea urmtoarele sezoane ale UEFA Champions League. Începând cu următoarea săptămână, aceștia vor putea urmări meciurile atât online cât și la televizor, la posturile menționate anterior.
Amintim faptul că telespectatorii se vor reconecta la atmosfera UEFA Champions League începând cu faza play-off-ului competiţiei, turul fiind programat pe 17-18 august, iar returul o săptămână mai târziu.
Totodată, în această fază ar putea fi urmărită şi campioana României, CFR Cluj, dacă trece de Young Boys Berna (1-1 în meciul tur). În ceea ce privește faza grupelor, aceasta va debuta pe 14 septembrie şi va alinia cele mai bune 32 de echipe ale Europei, împărţite în 8 grupe de câte 4 echipe.
Pe de altă parte, finala sezonului 2021-2022 este programată pe 28 mai la Saint Petersburg.
Ce cuprinde noul contract
În ceea ce privește prevederile noului contract, acesta cuprinde şi următoarele trei ediţii ale UEFA Super Cup, primul meci fiind cel de pe 11 august, dintre câştigătoarea ultimului sezon UEFA Champions League, Chelsea Londra, şi CF Villareal, proaspăta deţinătoare a trofeului UEFA Europa League. Partida va putea fi urmărită atât pe canalul Look Sport+, cât şi pe PrimaPlay.ro.
Amintim faptul că platforma online PrimaPlay.ro a fost lansată în data de 15 iulie 2021 și pune la dispoziţia utilizatorilor toate competiţiile transmise de canalele Look Sport, ştirile şi show-urile canalului generalist Prima TV, precum şi celelalte canale tv ale Grupului Clever: Profit News, Agro TV, Cinemaraton, Comedy Est.
De menționat este faptul că, PrimaPlay.ro este singura platformă unde iubitorii fotbalului pot vedea meciurile din Liga 1 de oriunde din lume.
Pe lângă PrimaPlay.ro, meciurile de senzație din UEFA Champions League vor putea fi urmărite și la Digi Sport . De asemenea, abonații DIGI vor avea ocazia să urmărească și pe Digi 4K competiția în care vor evolua unele dintre cele mai importante cluburi europene.
Potrivit ultimelor informații, primul meci difuzat în baza noului contract va fi cel din Supercupa Europei. Duelul dintre câștigătoarea UEFA Champions League, Chelsea, și Villareal, învingătoarea din UEFA Europa League, va avea loc pe 11 august, de la ora 22:00, la Belfast, în Irlanda de Nord, pe Windsor Park.
Totodată, conform programului provizoriu anunțat pe site-ul UEFA, în sezonul 2021-2022, sferturile de finală se vor disputa, pe 5-6 și 12-13 aprilie 2022, semifinalele pe 26-27 aprilie, respectiv 3-4 mai. Finala Ligii Campionilor va avea loc pe 28 mai, la Sankt Petersburg. Finalele din 2023 și 2024 se vor juca pe Football Arena Munich (Germania) și pe Wembley Stadium (Marea Britanie).
Echipa cu cele mai multe trofee ale Ligii Campionilor, 13, este Real Madrid.