Pe măsură ce şansele de succes ale eforturilor de a rămâne la Casa Albă se reduc, preşedintele Donald Trump şi consilierii săi discută despre mai multe proiecte media şi apariţii publice care să îl menţină în prim plan înaintea unei posibile candidaturi la preşedinţie în 2024, relatează Reuters.
Pe termen scurt, Trump urmează să îi susţină pe candidaţii republicani din Georgia pentru Senatul Statelor Unite, înaintea alegerilor care vor avea loc din nou pe 5 ianuarie, care vor stabili dacă republicanii vor păstra controlul în camera superioară a Congresului, au spus consilierii preşedintelui.
Trump încă nu şi-a recunoscut înfrângerea
Acesta se mai gândeşte să înfiinţeze un nou canal de televiziune sau o companie de media socială care să concureze cu cele care, în opinia sa, l-au trădat şi i-au redus capacitatea de a comunica în mod direct cu americanii, au spus mai mulţi consilieri.
”Cred că orice opţiune este pe masă, de la o companie de media sau de media socială şi până la anunţul că va candida pentru preşedinţie, în ziua în care va pleca”, a declarat un oficial republican care a paarticipat la întâlnirile cu consilierii de campanie ai lui Trump.
Preşedintele nu şi-a recunoscut înfrângerea în faţa rivalului său democrat Joe Biden, care pe 7 noiembrie îşi asigurase cei 270 de electori necesari pentru a câştiga preşedinţia şi va fi învestit în funcţie pe 20 ianuarie.
Trump a afirmat, fără dovezi, că alegerile au fost fraudate, dar oficialii implicaţi în procesul electoral nu au raportat nereguli grave sau probleme de securitate, arată news.ro.
”Vrea să candideze”
Consilierii lui Trump au spus că s-a discutat ca atunci când va fi clar să acţiunile sale de contestare în justiţie a rezultatelor alegerilor din 2020 sunt încheiate, să fie anunţate planuri, posibil până la sfârşitul anului, de a candida din nou la preşedinţie în 2024.
”Simte că a fost înşelat şi vrea să candideze”, a spus un consilier care ştie cum gândeşte preşedintele.
O astfel de mişcare nu îi va asigura lui Trump calea liberă pentru nominalizarea din partea republicanilor, potrivit unui strateg al partidului, care a cerut ca identitatea sa să nu fie făcută publică.
Este de aşteptat să există o listă lungă de candidaţi la Casa Albă pentru 2024, între care vicepreşedintele Mike Pence, fosta ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite Nikki Haley, actualul secretar de Stat Mike Pompeo, senatorii Ted Cruz şi Tom Cotton şi doi guvernatori, Ron DeSantis din Florida şi Kristi Noem din Dakota de Sud, între alţii.
”Este timpul pentru un nou capitol”
”Nu va îngheţa restul terenului. Toată lumea îl respectă pe Trump, dar consideră că este timpul pentru un nou capitol”, a spus strategul.
Trump s-a gândit dacă să înfiinţeze un nou canal TV de ştiri, care să rivalizeze cu Fox News, după ce preşedintele a fost dezamăgit de televiziunea conservatoare. Trump s-a plâns că programele acesteia nu au o perspectivă universală pro-Trump.
Potrivit consilierilor săi, Trump a fost nemulţumit că Fox a declarat săptămâna trecută că alegerile din Arizona au fost câştigate de Biden, când rezultatul era departe de a fi clar. Edison Research a anunţat, joi, la peste o săptămână de la alegerile din 3 noiembrie, că Biden a câştigat Arizona şi cele 11 voturi ale electorilor din acest stat.
Vineri, Edison Research a atribuit Georgia lui Joe Biden şi Carolida de Nord lui Donald Trump, numărul final al electorilor fiin de 306 pentru Biden şi 232 pentru Trump.
Christopher Ruddy, un prieten al lui Trump şi CEO al Newsmax, un canal TV şi site de ştiri conservator, a declarat că lansarea unui canal de ştiri rival sau a unui serviciu de streaming ar fi dificilă.
”Preşedintele este o atracţie incredibilă”
”Nu sunt sigur că oamenii din jurul său apreciază provocarea pe care ar putea-o implica”, a spus Ruddy, adăugând că compania sa a fost deschisă să vorbească cu Trump despre o emisiune pe Newsmax.
”Preşedintele este o atracţie incredibilă. Are o bază imensă de fani, spre deosebire de orice altă figură politică din istoria americană”, a spus Ruddy.
Trump a discutat în repetate rânduri cu consilierii săi despre planul de a înfiinţa o companie de socializare care să concureze cu Twitter, ale cărei politici au condus la plasarea de avertismente pe unele dintre tweet-urile sale.
O versiune conservatoare a Twitter
La o întâlnire cu consilierii săi de campanie în urmă cu câteva luni, Trump a vorbit despre tehnologia care ar fi necesară pentru o versiune conservatoare a Twitter şi despre modul în care platforma din spatele Twitter ar fi uşor de imitat, a declarat un oficial republican la şedinţă.
Trump preferă platformele care îi permit să prezinte un mesaj nefiltrat. Anterior, el s-a gândit la difuzarea unui program radio zilnic de la Casa Albă, iar ideea a avansat până la punctul în care oficialii vorbeau despre cum să-l lanseze, potrivit unui oficial familiarizat cu discuţiile.
În cele din urmă, ideea a fost abandonată din cauza preocupărilor logistice, a spus oficialul, cum ar fi dificultatea de a bloca o oră din programul preşedintelui în fiecare zi pentru program.