Banca Națională declară, prin vocea purtătorului său de cuvânt, că nu s-a opus niciodată repatrierii aurului, altele fiind motivele pentru care a contestat controversatul proiect de lege inițiat de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae. Suciu refuză să vorbească însă despre consecințe.
Banca Națională a reacționat miercuri, prin vocea purtătorului de cuvânt Dan Suciu, la decizia Curții Constituționale care a respins sesizarea PNL și USR privind proiectul legislativ legat de repatrierea aurului.
Suciu a declarat, în direct la Antena 3, că Banca Națională nu s-a opus niciodată repatrierii aurului, ci a avut doar comentarii legate de modificarea statului BNR fără aprobarea Băncii Centrale Europene, fapt ce încalcă Tratatul UE.
”Nu avem nicio temere. Dați-mi voie să nu comentez în legătură cu consecințele. Eu am vrut să fac o remarcă legată de lege. Punctul nostru de vedere nu a fost niciodată legat de faptul că nu am dori să repatriem aurul, a fost doar un comentariu legat de lege, de modificare a legii. Orice modificare a statutului băncii, după opinia noastră, trebuia să aibă un aviz de la Banca Centrală Europeană”, a spus Suciu.
El a completat spunând că BNR va respecta legea, fără niciun fel de comentariu:
”Legea se respectă nu se comentează. (…) Respectăm deciziile legii aşa cum vor fi ele, dacă legea va ajunge în Monitorul Oficial şi când va ajunge”, a spus, în concluzie, purtătorul de cuvânt al BNR.
Curtea Constituțională a dezbătut, miercuri, sesizarea PNL și USR pe proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate.
CCR a respins sesizarea de neconstituționalitate, ceea ce înseamnă că legea merge la promulgare.