Astfel, marți, Comisia Europeană a numit-o pe Ilze Juhansone, fost ambasador al Letoniei pe lângă Uniunea Europeană, în funcţia de secretar general, transmite DPA, citată de agerpres.
Juhansone a fost secretar general interimar din noiembrie 2019, după plecarea din acest post a germanului Martin Selmayr, al cărui mandat a fost unul plin de controverse.
Ea a intrat în Ministerul Afacerilor Externe leton în 2008, după ce fusese director-adjunct de şcoală. A fost ambasador al Letoniei pe lângă UE din 2011 până în 2015, an în care a devenit secretar general-adjunct al Comisiei Europene.
”De la sosirea mea în vara trecută, Ilze Juhansone s-a dovedit a fi competentă şi documentată”, a declarat preşedinta CE Ursula von der Leyen, care a lăudat-o pe fosta diplomată letonă pentru experienţa şi abilităţile sale manageriale.
Undă de șoc în UE
Numirea lui Martin Selmayr în 2018 în funcţia de secretar general al CE a provocat o undă de şoc în instituţiile UE.
De formaţie jurist, Martin Selmayr, fost şef de cabinet al fostului preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, a fost numit în februarie 2018 secretar general al executivului comunitar, în cadrul unei proceduri secrete descrisă de unii europarlamentari drept o ”acţiune de tipul unei lovituri de stat”.
La începutul lunii mai 2018, Ombudsmanul European, Emily O’Reilly, a deschis o anchetă privind promovarea rapidă şi controversată la vârful administraţiei europene a lui Martin Selmayr. ”Comisia Europeană a creat un sentiment artificial de urgenţă pentru a ocupa postul de secretar general pentru a justifica lipsa publicării unui anunţ privind vacantarea funcţiei”, menţiona Ombudsmanul European în raportul său.
În urma acestui scandal, Comisiei Europene i s-a cerut să elaboreze o procedură specifică de numire a secretarului său general, caracterizată de mai multă transparenţă în procesul de selecţie