Acesta a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în anul 2014, împreună cu doi oameni de afaceri, și au primit condamnări cu executare. Atunci, fostul șef al Ocolului Silvic din județul Vâlcea a încercat ultima cale legală pentru a scăpa de închisoare, și anume contestația în anulare, dar judecătorii de la Curtea de Apel Pitești au decis să îi respingă cererile, potrivit Obiectiv de Argeș.

Denunțătorul Elenei Udrea, condamnat de asemenea la închisoare

În perioada în care el era șef al Ocolului Silvic Voineasa din cadrul Direcției Silvice Vâlcea, oamenii de afaceri, care au fost ajutați de Deaconeasa, au identificat terenuri forestiere al căror beneficiar ar fi trebuit să fie Statul român, atât în mod direct cât și în calitate de acționar al unor societăți cu capital integral sau majoritar de stat. După aceea, au indus în eroare o serie de funcționari, au reușit să deposedeze statul român, în mod fraudulos, de terenuri cu vegetație forestieră pe care, în scurt timp, le-au și înstrăinat către alte persoane.

La un post TV, acum 10 ani, Deaconeasa a dezvăluit că a fost șantajat de către PDL prin instituțiile statului și a fost la un pas de a intra la pușcărie, iar apoi a căzut în dizgrațiile Elenei Udrea. Prin familia lui, acesta deține 100 de hectare de teren, drept urmare a fost sfătuit să cedeze 22 de hectare pentru construcția unei pârtii de schi în zona Vidra.

Elena Udrea, declarații șoc din închisoare

Între timp, fostul ministru al Turismului de află în penitenciarul de femei Târgșor, unde își ispășește pedeapsa de 6 ani pe care a primit-o în dosarul „Gala Bute”. Duminică, pe 20 noiembrie, Elena Udrea a vorbit într-o postare pe Facebook despre gradul recidivei în România, criticând astfel politica penală din țara noastră.

„Cazul răpirii și violării a celor două fetițe din Brașov de către un recidivist arată a mia oară cât de proastă este politica penală pe care o avem concepută de Macovei, procuror comunist, și continuată din incompetență, frică sau oportunism de alți miniștri ai justiției. Cel mai important aspect discutat aici este recidiva. Mai mult de jumătate dintre infractori sunt recidiviști, iar gradul de recidivă din România este cel mai mare din Europa.

Deci statul român nu este în stare să-i reabiliteze pe cei care încalcă legea, să îi reintegreze în societate după executarea pedepsei. Motivele sunt simple, dacă cineva ar fi interesat să le afle, pe de o parte, pușcăriile românești sunt fabrici de infractori, pe de altă parte, autoritățile sunt total dezinteresate de ceea ce se întâmplă cu un deținut după ce pleacă din închisoare.”, a scris aceasta.

Elena Udrea a vorbit și despre condițiile din penitenciare

Fostul ministru al turismului a vorbit, de asemenea, despre condițiile din penitenciarele românești, subliniind faptul că aproape nimeni nu iese reabilitat din cauza tratamentelor inumane.

„Aproape nimeni nu iese reabilitat dintr-o pușcărie, cei răi ies și mai răi, cei care ar avea o șansă la îndreptare, după ani de detenție în condiții inumane, ies înrăiți, frustrați, cu dorinta de răzbunare, iar cei care sunt aici dintr-o greșeala a lor sau a justiției nu au nevoie sa fie reabilitați oricum.

Supraaglomerarea cu mult peste limitele admise, înghesuirea de-a valma a tuturor categoriilor de deținuți, punerea la un loc a celor sănătoși cu cei bolnavi psihic prezenți în număr uriaș în pușcării (spre exemplu, la Târgșor sunt 170 de bolnave psihic din aproape 500 de femei), lipsa condițiilor de igienă, lipsa asistenței medicale potrivite, lipsa unor programe și activități eficiente de reabilitare, personalul insuficient, faptul că oamenii stau degeaba, fără să muncească ani de zile, plus multe altele duc la consolidarea și acutizarea comportamentul antisocial și infracțional al celor care trec prin pușcăriile românești.”, a mai spus Elena Udrea.