iUmor, emisiunea de comedie de pe Antena1, va avea premiera celui de-al șaselea sezon sâmbăta aceasta, de la ora 20.00. Noul sezon vine cu surprize pentru telespectatori, dar si pentru jurati.
O actriță din Republica Moldova a reușit să își intre atât de bine în rol la iUmor, încât a fost confundată de oameni cu personajul politic real, premierul Viorica Dăncilă.
Pentru a afla cât de credibilă este în rolul său, actrița a făcut mai întâi o probă în Piața Obor din București, unde rezultatul a fost pe măsura așteptărilor! Oamenii au oprit-o la fiecare tarabă pentru a o saluta sau pentru a-i cere părerea despre mersul agriculturii.
Nici Delia, Mihai Bendeac și Cheloo nu se așteptau să aibă parte de o asemenea ”vizită oficială”.
”Cum ar fi să câștige Viorica Dăncilă iUmor?”, s-a întrebat actorul Mihai Bendeac.
Cum au reaționat cei trei jurați, telespectatorii pot afla sâmbăta aceasta, de la ora 20.00, la Antena 1, în primul episod al celui de-al șaselea sezon iUmor.