Poți cere amânarea acestei amenzi! Cine va avea parte de acest beneficiu? Este valabil o dată pe an
O nouă propunere legislativă prevede ca șoferii cărora li se suspendă permisul de conducere pentru 90 de zile din cauza depășirii vitezei maxime admise cu mai mult de 50 km/oră, să poată cere, o dată pe an, amânarea plății amenzii. Așadar, aceștia vor avea posibilitatea să stabilească o altă perioadă în care li se va aplica sancțiunea. De menționat este faptul că românii care sunt surprinși la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor nu vor putea beneficia de amânarea plății amenzii.
Motivul aceste propuneri
Amânarea plății amenzilor este benefică, în primul rând, pentru șoferii profesioniști, care ar putea stabili ca sancțiunea să-i fie aplicată în perioada în care primește și concediu pentru ca acesta să nu-și piardă locul de muncă, arată textul propunerii.
În al doilea rând, de această propunere ar putea beneficia și șoferii al căror loc de muncă nu depinde de mașină dar care au mai multe drumuri de făcut sau care au un eveniment care nu poate fi amânat.
“(…) sunt situaţii în familiile conducătorilor auto când apare un eveniment neprevăzut şi nefericit, cum ar fi o înmormântare, sau un eveniment fericit, cum ar fi o nuntă sau un botez, situaţii când este nevoie de multe drumuri cu maşina pentru rezolvarea unor probleme care nu suferă amânare”, se arată în cadrul proiectului.
Ce spune legislația actuală
Amintim că, în prezent, pentru abaterea prevăzută de propunerea expusă anterior, la suspendarea permisului se eliberează o dovadă înlocuitoare a acestuia, cu sau fără drept de circulație pentru 15 zile, în funcție de situație.
În intervalul de 15 zile, șoferii pot alege să conteste procesul verbal de contravenție în instanță.
Sursă foto: Dreamstime