„Aş începe cu cea mai bună veste pe care o putem da pentru Bucureşti, şi anume că ceea ce părea Fata morgana, sosirea autobuzelor noi Euro 6, cele 400 care să reînnoiască parcul auto al Capitalei, avem deja 40 de autobuze care au sosit în Bucureşti, iar până la sfârşitul anului vom avea încă 60 de autobuze”, a declarat Gabriela Firea.

Primăria a plătit 100 mil. euro, plus TVA, pentru cele 400 de autobuze, iar anul viitor urmează să vină și restul de 300 de mașini.

„Este un proiect foarte important, pentru că în acest fel vom putea să ameliorăm şi noi traficul foarte greoi din Capitală, având mai multe mijloace de transport în comun: cele 400 Euro 6, plus cele care se află în procedură de licitaţie în diferite faze, 100 de autobuze electrice, 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 400 de autobuze pe gaz natural comprimat. Vor intra în Bucureşti câte 40 în fiecare lună, deci în şapte, opt luni le vom avea pe toate în ţară, vor fi dotate la standarde de confort şi civilizaţie, vor avea toate GPS, fiecare calator va ştii unde se află autobuzul, care este timpul de aşteptare în stație. Toate sunt dotate cu aer condiţionat şi o noutate pe care vreau să v-o aduc la cunoştinţă: autobuzele vor fi dotate cu prize USB, astfel încât să poată fi încărcate telefoanele sau iPadurile în mijlocul de transport în comun”, a mai declarat Gabriela Firea în deschiderea şedinţei CGMB.

Șoferii mai corpolenţi de la Societatea de Transport Bucureşti nu încap în scaunele noilor autobuze cumpărate de Primăria Capitalei de la Asocierea Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi, spun surse citate de HotNews.ro.

”S-a încercat mutarea scaunului mai în spate, însă nu se mai vede bine în oglinzi”, au declarat mai multe surse din STB, sub protecţia anonimatului.

Pe lângă problema cu ajustarea scaunului, ne-au mai fost semnalate următoarele probleme:

  • nu sunt prevăzute cu stopuri în spate, partea de sus. Acestea sunt doar jos, vizibilitatea fiind mai redusă;
  • nu au acel buton de oprire a autobuzului atunci când acesta stă la stop, apoi pornire cu acceleraţia, aşa cum au autobuzele vechi;
  • autobuzele nu au manetă retarder la volan.
 

„În legătură cu aspectele semnalate, vă informăm că toate solicitările Societăţii de Transport Bucureşti, referitoarele la noile autobuze OTOKAR sunt operate, fără costuri suplimentare, de către producător, astfel încât acestea să răspundă întocmai nevoilor transportului public din Bucureşti. Astfel, vă comunicăm că toate autobuzele vor fi dotate cu funcţia „BUS&STOP” prin montarea întrerupătorului la bord, ia poziţia scaunului la conducătorul auto a fost deja ajustată, conform cu solicitarea STB. De asemenea, toate autobuzele vor fi dotate cu manetă retarder la volan, suplimentar funcţiei retarder asigurată prin pedala de frână. În ceea ce priveşte vizibilitatea în oglinzi şi stopurile spate, acestea sunt conforme cu regulamentele ECE-ONU şi omologarea RAR”, se arată în răspunsul trimis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.