În luna iunie a acestui an au fost înmatriculate în România mai puține autoturisme decât în aceeași lună din anul anterior. O scădere chiar mai accentuată este vizibilă pe întregul semestru I din 2018.
Statistica privind înmatriculările de autoturisme, dată publicității de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care preia datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), arată că în luna iunie au intrat în circulație 37.784 mașini second-hand, cu 3,09% mai puține decât în aceeași lună a anului trecut.
Pe ansamblul primului semestru din 2018 scăderea este chiar mai vizibilă. Dacă în perioada ianuarie – iunie 2018 au fost înmatriculate 234.794 unități, cu 7,31% mai puține decât în perioada similară din 2017 când intraseră în circulație 253.306 unități.
Aceste rezultate, oarecum neașteptate având în vedere prognozele alarmiste ale comercianților, arată că piața mașinilor second-hand din România tinde să se stabilizeze. Creșterile majore ale înmatriculărilor de autoturisme de ocazie au avut loc de la eliminarea taxei pe poluare până la saturarea pieței, atingerea acestui prag fiind vizibilă în această perioadă.