Acesta este, totuşi, doar al doilea an de creştere rapidă din baza de date a FMI (care se întinde pe o perioadă de trei decenii). Cea mai rapidă creştere a fost înregistrată în Guineea Ecuatorială, o ţară cu 720.000 de locuitori de pe coasta de vest a Africii. Până în anii ’90 era o ţară săracă şi murdară care vindea cacao şi cherestea. În 1996, a atras investiţii străine puternice în recent descoperitele câmpuri petroliere (rezultând într-un deficit de cont curent de 125% din PIB). În anii care au urmat, ţara a produs 80.000 de barili pe zi de ţiţei parafinos, crescând PIB-ul cu aproape 150%. În cazul Guineii Ecuatoriale, creşterea rapidă a fost urmată de o descoperire profitabilă. În majoritatea cazurilor, însă, urmează un dezastru de coşmar.
Economia Kuweitului s-a contractat cu 41% pe parcursul Războiului din Golf din 1991, după ce a cunoscut o creştere de peste 50% în anul anterior. Economia Libiei s-a micşorat cu circa 60% în 2011, după ce ţara a intrat în război civil şi firmele străine petroliere şi-au evacuat personalul. Contracţia puternică a pregătit terenul unei reveniri, atât economice, cât şi statistice. Se poate crea multă acalmie – capacităţi neutilizate sau muncitori şomeri – care poate fi exploatată când economia îşi va reveni. Dacă PIB-ul unei ţări se micşorează cu 60%, trebuie să crească cu 150% numai să îşi revină la forma iniţială. Astfel, chiar dacă Libia întruneşte prognozele FMI pentru acest an, PIB-ul său tot va fi mai mic decât era în 2010.
SURSA: The Economist
