Cele patru active fac parte dintr-un pachet ce trebuie vândut, conform înţelegerii pe care ArcelorMittal a încheiat-o cu Comisia Europeană pentru a putea cumpăra combinatul siderurgic Ilva din Italia. Tranzacţia este condiţionată de achiziţia Ilva şi de aprobările Uniunii Europene. ArcelorMittal a mai anunţat că este în negocieri şi pentru vânzarea altor active incluse în pachetul agreat de Comisia Europeană. Este vorba despre ArcelorMittal Dudelange din Luxembourg şi o serie de linii de producţie din Liege, Belgia.  

Adăugarea acestor combinate siderurgice depășește dublul capacității de producție de oțel la nivel global a Liberty, care deja deține o poziție puternică în Regatul Unit, în calitate de furnizor de oțel și aluminiu în industria auto, aviație și în sectoare de inginerie specializate precum și în Australia ca furnizor de oțel pentru construcții și infrastructură. Grupul furnizează oțel pentru industrua auto, și alte industrii, din SUA.

Anunțul de astăzi vine în urma recentei lansări a programului de investiții a grupului Liberty în Franța, unde s-a achiziționat ultimul producător național de roți din aluminiu și s-a convenit cumpărarea celei mai mari topitorii de aluminiu din Europa de la Dunkerque, printr-o tranzacție care urmează a fi încheiată în curând.

Grupul Liberty, parte a Alianței GFG, a obținut statutul de ofertant preferat pentru combinatele ArcelorMittal din Europa, împotriva concurenței din partea altor producători, după ce compania a pus în vânzare activele profitabile în urma unui acord cu autoritățile de reglementare a concurenței din UE, pentru a i se permite achiziționarea gigantului siderurgic italian Ilva, cel mai mare producator de produse plate din oțel carbon din Europa.  

De asemenea, Grupul Liberty își propune să dezvolte relații de lucru strânse cu guvernele din țările respective, cu sindicatele și cu alți actori locali, pentru a optimiza valoarea produselor din oțel pentru economiile regionale și naționale.

“Am plăcerea să anunț această tranzacție importantă, cea mai mare pentru noi de până acum. Dintr-o dată aceste achiziții vor dubla  efectivele noastre și capacitatea de producție mondială, oferindu-ne o prezență puternică în centrul principalelor regiuni de producție din Europa”, a declarat președintele executiv al Alianței GFG, Sanjeev Gupta.

 

Cele patru combinate din portofoliu au o capacitate combinată de laminare de aproximativ 8 milioane de tone pe an și ar oferi Grupului Liberty posibilitatea de a furniza o gamă completă de produse finite din oțel cum ar fi: plăci de oțel, rulouri laminate la cald, rulouri laminate la rece, tablă de oțel galvanizată, placă de cositor, bare, sârmă laminată și șine. Aceste combinate deservesc piețe naționale și europene, din domeniul auto, construcții, utilaje industriale, sectorul petrolier și al gazelor.

Liberty House Group, care ar urma să fie noul proprietar al combinatului siderurgic de la Galaţi, a fost fondată în 1992 de antreprenorul britanic de origine indiană Sanjeev Gupta. Compania are o cifră de afaceri de circa 15 mld. dolari şi circa 14.000 de angajaţi la nivel internaţional.

Gupta este fiul lui Parduman K Gupta, care a fondat grupul SIMEC. Atât tatăl său, cât şi bunicul, au fost industriaşi şi antreprenori. Înainte de a începe să studieze economia la Trinity College din Cambridge, Sanjeev a petrecut un an vânzând biciclete în Turcia pentru tatăl său. Anul acesta, el a fost numit de revista americană Forbes drept cel mai ambiţios om de afaceri din lume.