Este surpriză totală în Italia! S-a aflat cine ar putea fi noul premier al acestei ţări. Este vorba despre un fost şef BCE, favorit să preia funcţia de prim ministru, conform unor surse.
Cine ar putea fi noul premier al Italiei?
S-a aflat cine ar putea fi noul premier al Italiei. Matteo Renzi, care a declanşat criza politică din Italia în această lună, prin retragerea partidului său Italia Viva din coaliţia de guvernare, ar dori să îl vadă premier pe fostul şef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.
Totul a fost dezvăluit de către o sursă din partid, conform Reuters. Foştii aliaţi din coaliţie discută pentru a depăşi diferenţele de opinie şi formarea guvernului, care s-a prăbuşit oficial săptămâna trecută, când premierul Giuseppe Conte a demisionat.
Acuzaţii grave ale lui Renzi
Renzi a criticat în repetate rânduri modul în care Conte a gestionat pandemia de coronavirus şi criza economică, iar o sursă din partid a confirmat o informaţie publicată de ziarul La Stampa, potrivit căreia Italia Viva ar dori ca Draghi să devină viitorul premier.
”Pot să spun că aceasta este una dintre propuneri”, a spus sursa.
Duminică, ziarul La Stampa a scris că preşedintele Sergio Mattarella i-a cerut deja opinia lui Draghi, dar acesta nu a comentat informaţia. Acesta a dispărut în mare parte din viaţa publică, de la încheierea mandatului său la BCE, în 2019.
După trei zile de discuţii cu liderii partidelor, Mattarella a cerut, vineri, preşedintelui camerei inferioare a Parlamentului, Roberto Fico, să medieze între partidele din fosta coaliţie, care includ Italia Viva, Partidul Democrat, de centru dreapta, şi partidul anti-sistem Mişcarea 5 Stele.
Fico a început discuţiile sâmbătă, iar Mattarella i-a cerut să îi comunice rezultatul discuţiilor marţi. Duminică, Fico a spus că foştii aliaţi şi-au exprimat disponibilitatea de a discuta despre politicile noului guvern şi a adăugat că o nouă rundă de discuţii va începe luni dimineaţă.