La doar câteva luni de la divorț, Oana Roman și Marius Elisei s-au împăcat și au decis să se recăsătorească. Deși până acum Oana Roman spunea că va fi vorba doar de o reînnoire a jurămintelor în fața lui Dumnezeu, cei doi au decis să căsătorească și în acte.
Astfel, potrivit declarațiilor făcute de vedetă, cununia civilă va avea loc pe 24 septembrie, ziua de naștere a lui Marius Elisei. Ea mai adăugat că cei doi încă sunt căsătoriți la Biserică și nu au făcut slujba de dezlegare, iar verighetele încă le poartă.
Totodată, Oana Roman a mai povestit că a mai făcut o petrecere de acest fel la reînnoirea jurămintelor și le-a cerut fanilor o recomandare privind locațiile pe care să le aleagă.
În ceea ce privește ținuta, Oana Roman, aceasta susține că vrea ca toți oaspeții să fie îmbrăcați lejer și nicidecum elegant.
„Cumva suntem căsătoriți, în fața lui Dumnezeu noi nu am făcut slujbă de dezlegare, încă purtăm verigheta. Nu mai suntem căsătoriți în acte. O petrecere vreau să fac, pe 24 septembrie, de ziua lui Marius. Am mai făcut o așa petrecere acum 5 ani când ne-am reînnoit jurămintele. Între timp vreau să îmi dați idei de locații. Vreau să fac o chestie în aer liber, unde să pun niște baloane, decorațiuni.
Cum va arăta nunta Oanei Roman
Vreau ca toată lumea să fie îmbrăcată lejer. Nu vreau mulăciuni, suntem pe câmpenesco-burghez. Până atunci sper să mă pot mobiliza să organizez o petrecere frumoasă”, a declarat Oana Roman, la Antena Stars.
Deși în primă fază Oana Roman spusese că nu e cazul să se recăsătorească civil, iar asta pentru că în fața lui Dumnezeu ei erau încă împreună, acum vedeta, s-a răzgândit.
„Eu am divorțat, dar nu am apucat să-mi schimb actele. Nu cred că e cazul să ne recăsătorim civil. Parintele mi-a zis: eu slujba de dezlegare nu v-am făcut. Nu cred că mai e cazul să facem alte hârtii. Doar la biserică o să ne reînnoim jurămintele. Și vreau să fac și o petrecere mare și să-mi fac o rochie cum vreau eu.
Eu la nuntă de abia mă operasem și rochia mi-a făcut-o sor-mea, dar nu a fost cum am visat eu. Acum îmi fac o rochie ivoire sau roz pudră. Sper să ne ajute Dumnezeu să am timp să o facem anul acesta, prin septembrie”, a mai spus ea.