Prețul motorinei s-a ieftinit semnificativ în ultima perioadă şi a ajuns să coste mai puţin decât benzina. În medie, litrul se vinde cu 4 lei şi 31 de bani.Totuși, trebuie menționat că prețurile pot fi și mai mici de atât.
Prețurile pot fi mai mici
La o stație din nordul Bucureștiului, litrul de motorină se vinde cu 4 lei și 27 de bani, sub prețul de vânzare al benzinei. Comparativ, motorina era 4 lei și 56 de bani peste prețul benzinei în urmă cu o lună.
Săptămâna aceasta prețul mediu al motorinei a scăzut cu 12 bani față de săptămâna trecută, arată datele colectate la nivel european. Dar ieftinirea s-a produs și pe parcursul lunii trecute. În septembrie prețul combustibilului diesel a coborât sub cel al benzinei, lucru care nu s-a mai întâmplat de ceva vreme.
De asemenea, prețul barilului de petrol tranzacționat la Londra coborâse la un minim de 20 de dolari în aprilie pe fondul pandemiei, dar acum a urcat la 43 de dolari. Prețul barilului de petrol tranzacționat la Londra este cel care influențează prețurile din România,
În perioada următoare prețurile carburanților vor fi influențate și de noile planuri ale Comisiei Europene privind țintele de emisii de carbon, subliniază specialiștii.
Toți șoferii sunt vizați
Vești proaste pentru șoferi din cauza politicii Comisiei Europene care prevedere reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană. Specialiștii au făcut un calcul și au scos la iveală cu cât se vor scumpi carburanții.
Așadar, un comunicat de presă al Executivului Comunitar citat de către economica.net, arată că se dorește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene cu cel puțin 55 de procente până în anul 2030.
„Comisia a definit propunerile legislative care urmează să fie prezentate până în iunie 2021 pentru a pune în aplicare noul obiectiv, inclusiv: revizuirea și extinderea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii; adaptarea Regulamentului privind partajarea eforturilor și a cadrului privind emisiile aferente exploatării terenurilor; consolidarea eficienței energetice și a politicilor în materie de energie din surse regenerabile și consolidarea standardelor privind emisiile de CO2 pentru vehiculele rutiere”, se arată într-un comunicat al Executivului Comunitar.
Specialiștii au calculat că românii o să plătească cu aproximativ 60 de bani mai mult pe litrul de carburant. Mai mult decât atât, companiile petroliere ar urma să plătească certificate de carbon pentru carburanții produși și vânduți în piață, atât transportatorilor de mărfuri cât și șoferilor de autoturisme, potrivit noilor practici europene.
Majorarea prețurilor este explicată prin faptul că, în viitor, prețul carbonului va ajunge la 50 de euro pe tonă, de la 25 de euro pe tonă cât costă în prezent.
Scumpirea carburanților vine după o perioadă în care România a înregistrat cel mai mic preţ din ultimii zecea ani pentru benzină din cauza pandemiei de coronavirus, care a afectat şi domeniul petrolier. În luna aprilie a acestui an, cea mai ieftină benzină s-a putut cumpăra cu 4,13/litrul, iar ce mai ieftină motorină s-a vândut cu 4,15 lei/litru.